Ce scrie presa internațională despre haosul de la CFR. Evenimentele de la Cluj au făcut înconjurul Europei

După eliminarea din Europa League, situația de la CFR Cluj a degenerat, iar în ultimele ore au avut loc evenimente incredibile la campioana României. 

Președintele de la CFR Cluj a anunțat imediat după meciul cu Steaua Roșie Belgrad, 1-2, că dă afară întreg staff-ul tehnic de la echipă, inclusiv pe Marius Șumudică, însă nu a făcut și un anunț oficial în acest sens.

Dimineață, tehnicianul și jucătorii s-au prezentat la teren pentru antrenament, însă nu li s-a permis accesul, iar o discuție între Șumudică și fotbaliști a avut loc într-un garaj. 

"Cutremur la Cluj! Antrenorul român care a antrenat la Kayserispor, Gaziantep și Rizespor în SuperLig a avut viață scurtă și și-a încheiat aventura la CFR Cluj într-un mod inedit.", au scris cei de la hurriyet.com.tr.

"Șoc imens pentru Marius Șumudică! A fost dat afară de patronul clubului și nu i s-a permis să meargă la antrenamente, deoarece nu a putut trece de tururile preliminare din Europa League", au titrat și cei de la Fotomac. 

Și presa din Ungaria a relatat subiectul legat de evenimentele de la Cluj, iar cei de la nemzeitsport.hu au relatat că: "Furia patronului Varga a fost provocată de înfrângerea de pe teren propriu, acesta hotărând instant să demită tot staff-ul, inclusiv pe antrenorul Marius Șumudică". 

"Marius Șumudică a fost trecut pe lista neagră. Propietarul de la CFR Cluj l-a considerat responsabil pentru eliminarea din Europa League și l-a demis imediat după meciul cu Steaua Roșie Belgrad. Fără să ia decizia în serios, antrenorul s-a prezentat a doua zi la stadion, unde nu a fost lăsat să intre.", a scris sofoot.com.

"Scene ciudate în România. Antrenorul nu a fost lăsat la stadion, după ce a aflat din presă că a fost demis", a citat sport.pl. 

"Un mare șoc pentru Șumudică, care nu a fost lăsat la baza de antrenament", s-a scris și pe yenicaggazetesi.com.tr. 

"Marius Șumudică a fost demis de la Cluj după eliminarea din Europa League", a notat mundodeportivo.com.

Și presa din Serbia a dezbătut subiectul: "Varga a anunțat demisia imediat după meciul cu Steaua Roșie Belgrad și nu i-a permis antrenorului să își ia rămas bun de la jucători. Întâlnirea cu aceștia s-a produs într-un garaj". 

Gazzetta dello Sport a preluat video-ul cu bătaia din vestiar, cu titlul: "Haos la Cluj!"

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!