EXCLUSIV | Balanescu, DEZVALUIRI COMPLETE! "Am plans, mi-a fost foarte greu!" Ce spune despre DEZASTRUL din club si cum a salvat Dinamo de la DEPUNCTARE: "Nu s-a stiut asta"

Bogdan Balanescu (46 de ani) a parasit Dinamo dupa 21 de ani!
 

Trecut prin aproape toate functiile din cadrul clubului, Balanescu se desparte de 'caini' pentru a merge la FC Voluntari. Contestat de ultrasi in ultimii doi ani, Balanescu a reusit sa-si normalizeze relatiile cu fanii dupa ce clubul a fost preluat de Pablo Cortacero. Balanescu s-a luptat sa achite datoriile care puneau presiune imediata pe obtinerea licentei si a reusit sa evite depunctarea lui Dinamo!

In singurul interviu acordat dupa plecarea de la Dinamo, Balanescu a vorbit despre dezamagirea pe care a simtit-o in urma atacurilor la care a fost supus, despre cum arata viitorul cu Pablo Cortacero patron si despre problema cronica din 'Stefan cel Mare': banii.

"Sunt foarte trist. Sunt 21 de ani si 4 luni la Dinamo. A fost o perioada foarte grea, in special in ultimii 3 ani. Mi-a fost foarte greu sa ma despart de Dinamo. Am plans! Sufletul imi plange. Asta e viata. Era momentul unei schimbari. In ultima perioada am fost acuzat de tot felul de oameni in care am avut incredere. Asta e. Decizia era luata de mai mult timp, dar problemele din ultimul timp m-au facut sa mai stau. Mi-am dorit ca echipa sa nu fie demontata. Dupa ce am avut certitudinea ca s-a rezolvat ultima problema cu banii, am semnat rezilierea. Pentru moment, am scos-o la liman. Acum doua saptamani Dinamo a fost pe punctul sa piarda doua puncte, am rezolvat-o pe ultima suta de metri. Sunt bucuros ca plec cu fruntea sus", spune Balanescu in exclusivitate pentru www.sport.ro.

Balanescu n-a primit niciun salariu dupa ce clubul a fost cedat de Negoita. Promite sa nu traga clubul in niciun litigiu si cere deblocarea sumelor promise de Cortacero.

"Nu discutam de spanioli sau de romani, vorbim de clubul Dinamo. Spaniolii sunt nou-veniti in Romania, la Dinamo. Aici sunt in fiecare secunda probleme si sunt majore. Sper ca cei care au ramas sa le rezolve si sa duca Dinamo mai departe. Problema majora este cea financiara la Dinamo. Daca patronul va sustine financiar echipa, acesti baieti vor avea rezultate care vor uimi putin Liga 1.

Totul trebuie sa se puna la punct financiar. S-au angajat sa achite datoriile, e normal sa achite datoriile. Nu fac eu socoteala nimanui, fiecare decide ce are de facut. Nu mai e problema mea daca se vor tine de cuvant sau nu. In trecut, ce se promitea se si intampla. Totul a fost respectat. Daca se rezolva problemele financiare, o sa vedeti o echipa la Dinamo de care suporterii o sa fie mandri. Nu am luat niciun ban si nici nu ma gandesc la bani. Nu voi da Dinamo niciodata in judecata. Daca se considera ca merit sa-mi primesc drepturile, foarte bine. Daca nu, asta e viata.", anunta Balanescu.

Fostul oficial dinamovist refuza sa-i raspunda lui Florin Prunea, care l-a atacat public in mai multe randuri. Nu are niciun mesaj nici pentru Mircea Rednic, omul care l-a acuzat ca s-a aflat in spatele demiterii sale. Balanescu spune ca n-a avut nicio contributie la decizia lui Cortacero de a renunta la Ionel Danciulescu si ii multumeste lui Ionut Lupescu. Fostul capitan al 'cainilor' a sustinut clubul in mai multe momente dificile, dezvaluie Balanescu.

"Au dat in mine oameni pe care i-am iubit. Au dat in mine pe nedrept! Danciu nu m-a jignit niciodata, ne stim de atatia zeci de ani. Il asigur ca nu am avut nicio contributie in plecarea lui de la Dinamo. I-am luat mereu apararea. E usor influentabil, dar e dinamovist adevarat. In legatura cu Florin Prunea, nu comentez. E treaba lui, sa fie sanatos.

Vreau sa-i multumesc lui Ionut Lupescu pentru ca atunci cand a fost nevoie ne-a ajutat cu tot ce a putut. A facut lucruri pentru Dinamo fara niciun fel de pretentie. A luat cea mai scumpa loja doar ca sa ajute clubul, nu ca sa vina el la meciuri", incheie Balanescu.

Balanescu va fi director general la FC Voluntari, pozitie pe care a ocupat-o si la Dinamo inaintea venirii spaniolilor in club.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!