EXCLUSIV | Justin Stefan a comentat greselile de arbitraj din Romania! In ce conditii am putea avea VAR in Liga 1 din acest sezon

Justin Stefan a vorbit despre problemele din fotbalul romanesc. 

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a comentat situatia clubului Dinamo, declarandu-se optimist. 

"In momentul de fata nu sunt ingrijorat. Sper sa gaseasca solutii, au un lot valoros, au un antrenor care reprezinta ceva in fotbalul romanesc. E nevoie sa se aseze putin lucrurile si sa-si revina cel putin pe parte sportiva, pe parte financiara... Repet, sper sa gaseasca solutii. Inca nu mi-am pierdut optimismul. O sa supraveghem cu atentie ce se intampla acolo si categoric ca trebuie sa intervenim in viitor in masura in care apar probleme", a declarat Justin Stefan pentru PRO TV. 

Acesta a discutat si despre ancheta de la Astra, unde au fost 27 de cazuri de coronavirus, dintre care peste 20 s-au dovedit a fi fost fals pozitive. 

"Sper sa avem rezultatele undeva saptamana viitoare, deja am luat primele masuri, respectiv am considerat necesar sa intervenim si sa stabilim un calendar de testare. Numai asa ne putem asigura ca intre momentul testarii si meci exista timp suficient pentru nu a ajunge in situatia in care meciul sa fie amanat.

In pasul doi, dupa ce se va termina aceasta ancheta, in zona de retestare o sa acreditam niste clinici tocmai pentru a avea control asupra rezultatelor. Tot pentru binele competitiei si al celor 16 cluburi participante sper sa nu mai apara astfel de situatii. Pana acum am gestionat lucrurile cum trebuie", a punctat secretarul general al LPF. 

Justin Stefan a atins si problema introducerii VAR-ului in Romania, dar si cea a greselilor de arbitraj, declarand ca este constient de faptul ca oamenii s-ar putea indeparta de Liga 1 din cauza arbitrajului de slaba calitate. 

"Am negociat cu detinatorul VAR pentru echipament, am ajuns la un numitor comun cu una dintre firme, au fost facute oferte. In momentul de fata se finalizeaza tranzactia legata de achizitionarea acestui echipament, iar pasul urmator este sa avem un protocol FIFA, FRF, LPF in care sa stabilim implementarea VAR-ului si sa se faca pregatirea arbitrilor conform calendarului.

Un scenariu realist cred ca este cel in care vom avea VAR incepand cu sezonul urmator. Un scenariu foarte optimist este sa avem VAR la anumite meciuri sau la toate meciurile din ultima parte a campionatului din acest sezon.

Greselile de arbitraj creeaza o presiune pe competitie pentru ca in masura in care nu ai arbitraje de calitate, exista posibilitatea ca oamenii sa se revolte ulterior pe acele greseli si sa nu mai urmareasca meciurile din Liga 1. Nu conteaza ca a gresit arbitrul x sau y, conteaza ca prin acele greseli nevoite, pentru ca in momentul de fata nu avem argumente pentru a face alte aprecieri, este afectata credibilitatea competitiei si in felul acesta valoarea ei.

Am avut discutii, nu neaparat eu personal, dar s-a discutat de mai multe ori cu Alexandru Daconu atat de aceste aspecte, cat si de aspecte care tin de implementarea VAR. LPF nu are nicio competenta in zona de arbitraj, din pacate, cu exceptia acestui VAR ca organizator de competitie.

Mi-as dori ca poate la un moment dat sa gasim solutii sa avem si noi un cuvant de spus in aceasta activitate, atata vreme cat suntem beneficiarii serviciilor de arbitraj, si ca atare cei care suportam costurile greselilor efectuate de arbitri. Nu vrem sa aruncam vina pe altii, ne-am dori o colaborare si anumite competente tocmai pentru a gestiona si noi lucrurile", a conchis Justin Stefan, pentru PRO TV. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!