EXCLUSIV | "La Dinamo, fiecare zi devine maine!" Puljic a trecut si el la atac! Care sunt conditiile pentru a ramane la club
Situatia de la Dinamo devine din ce in ce mai critica.
Ante Puljic a vorbit despre club si decizia de a pleca de la Dinamo, dar si despre faptul ca suporterii-actionari din DDB nu si-au indeplinit promisiunile fata de jucatori. Capitanul 'cainilor' a dezvaluit care este planul sau.
"Planul meu este ca daca nu platesc...sa nu ma intelegeti gresit, ca daca nu platesc...Nu este vorba de bani, este vorba de toate lucrurile care s-au intamplat in trecut. Cand am facut intelegerile si am semnat noile contracte cu salarii mai mici si am renuntat la bani...prea multe promisiuni si nu au facut ce au spus ca fac", a spus Puljic pentru www.sport.ro si PRO TV.
Intrebat despre decizia de a pleca, capitanul 'cainilor' a explicat motivul pentru care vrea sa faca asta.
"Am decis pentru ca trebuie sa ma gandesc si la mine, si in primul rand, trebuie sa ma gandesc la familie. Poate mai joc cateva sezoane. Daca nu ma platesc, maine seara iau avionul spre Croatia. Sincer, nu cred ca ma vor plati. Maine am zborul si daca nu primesc banii, plec", a adaugat capitanul.
Puljic a vorbit si despre venirea lui Iuliu Muresan la club si a avut un raspuns transant, prin care i-a intepat din nou pe fanii actionari: "Multa lume spunea ca astazi trebuia sa vina, dar acum azi este maine. Asta este problema aici. Asta este problema la Dinamo, fiecare zi devine maine. Vine ziua de maine si dupa se transforma in 3 zile.
Din cauza asta am zis ca voi astepta pana marti noapte si voi pleca. Este decizia mea, luata impreuna cu familia. Trebuie sa vezi ca ceva merge bine, ca avem, sa zicem, nu neaparat o garantie, dar ca ceva va fi bine.
Ultimul an a fost cu probleme. Am plecat?! Nu. Nu am plecat din priumul moment. Am asteptat, am sperat ca totul va fi bine, dar nimic nu s-a schimbat. Ba, chiar merge in mai rau si ce poti face?!"
Intrebat despre cum este sa se antreneze fara tehnician si fara doctor, Puljic nu a ezitat sa raspunda, in mod ironic: "Este distractiv. Am decis impreuna sa protestam pentru ca problema este ca nimeni nu vorbeste cu noi. Suntem aici de 20 de zile si nu a venit nimeni sa vorbeasca cu noi".
Puljic a comentat si subiectul legat de insolventa si a dezvaluit care sunt sentimentele sale fata de club si ce isi doreste sa se intample, chiar daca nu va mai face parte din el.
"Pentru jucatori care vor ramane aici, va fi bine, dar deja sunt datorii catre jucatorii care sunt deja aici. Unii jucatori vor pleca. Nu sunt numai eu, sunt si alti jucatori, chiar in aceasta saptamana.
Surprinzator pentru mine este faptul ca ei au impresia ca au timp pentru totul, dar nu ai timp, in doua saptamani incepe campionatul, nu poti face transferuri, atunci de ce nu tii niste jucatori? Nu inteleg.
Sper pentru Dinamo, desi plec, am spus-o mereu ca acest club e in inima mea, o sa imi amintesc numai lucruri bune de aici. Nu pot sa mai astept...doar promisiuni ca se va schimba ceva. Ce se va schimba? Ce se va schimba?
Sper ca acest club va supravietui acestei situatii, va scapa de datorii in cativa ani si va fi clubul care trebuie sa fie.
Este foarte trist, pentru mine Dinamo este un club mare si pentru toata lumea este la fel, unul dintre cele mai mari din Romania. Dar jucatorii nu mai vor sa vina aici, intelegi? Jucatorii nu vor sa vina. Ok, probleme cu banii, insolventa, bla, bla, bla.
Daca imi pun banii in cont, atunci o sa raman aici, ce pot spune? Numai asta ma poate convinge", a concluzionat jucatorul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News