EXCLUSIV | Marius Șumudică a semnat rezilierea contractului cu CFR Cluj! 12 oameni din club i-au urmat gestul
Marius Șumudică s-a despărțit în această după-amiază de CFR Cluj.
Fostul antrenor al campioanei CFR a semnat rezilierea contractului în jurul orei patru, înaintea antrenamentului de astăzi al ardelenilor.
Sport.ro a aflat că pe lângă Șumudică, alți 12 oameni din club și-au prezentat astăzi demisiile. Printre aceștia s-au numărat Marian Copilu, dar și coordonatorul Centrului de copii și juniori.
Potrivit clauzelor pe care Șumudică le avea trecute în contract, în cazul unei demisii, Neluțu Varga va trebui să-i achite suma de 250 de mii de euro. De partea cealaltă, dacă „Șumi” își dă demisia, va trebui să-i plătească 750.000 de euro lui Varga.
Sosit la Cluj în această vară, pe 2 iunie, Șumudică a rezistat doar 15 meciuri pe baca ardelenilor. Nouă victorii, un egal și cinci înfrângeri, este palmaresul antrenorului cu CFR.
Înainte de a semna cu CFR Cluj, în această vară, Marius Șumudică a refuzat o ofertă de la FCSB, cu gândul că la clubul lui Becali nu va fi lăsat să-și facă treaba.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News