EXCLUSIV | "Ne-a refuzat un penalty care se vedea de pe Pluto!" Reactie DURA a oficialilor Craiovei: "CFR a castigat ani de zile cu 1-0 si nu i-a criticat nimeni"
Silvian Cristescu a comentat la Pro X meciul dintre FC Botosani si Universitatea Craiova.
Directorul sportiv al Craiovei s-a declarat multumit de evolutia echipei din meciul de la Botosani, spunand, insa, ca oltenilor li s-a refuzat cel putin o lovitura clara de la 11 metri.
"Pana acum vreo 4 etape, echipa avea un parcurs bun, chiar foarte bun. Din pacate in ultimele meciuri nu a mai fost asa bine. Am pierdut doua meciuri cu echipe care vor termina, din punctul meu de vedere, la jumatatea clasamentului, iar astea sunt rezultate foarte slabe.
Din pacate au intervenit multi factori la parcursul din ultimele etape. Domnul Dumitrache ar fi arbitrat foarte bine aseara daca ar fi vazut si cele doua penaltyuri la Mamut. La cel de-al doilea, portarul Botosaniului mai avea putin si ii rupea tricoul.
Nu este vorba de a cauta penalty. Portarul l-a tras de tricou, se vede clar. Mai avea putin si i-l rupea! Nu vreau sa spun ca arbitrajul este de vina pentru ultimele rezultate, dar ne-a fost refuzat un penalty care se vedea de pe Pluto! Ideea este ca in meciul de aseara am pierdut doua puncte.
Pigliacelli nu a avut niciun sut pe poarta, posesia noastra a fost de 65%, am dominat din toate punctele de vedere. Cert este ca la meci echipa a aratat o alta atitudine, a fost mai ambitioasa, a alergat mai mult.
Toata saptamana a plans domnul Croitoru ca nu are jucatori, dar cine a lipsit din primul 11 al lui? Niciun jucator. La noi au lipsit 3! Au insistat ca n-au cu cine sa joace, dar au fost pe teren cu cel mai bun 11 al lor, nu au avut niciun absent. Daca e sa ma iau dupa jocul de aseara, noi am pierdut doua puncte si raman la ideea ca la tragerea de tricou era penalty, mai clar de atat nici nu se putea.
Mi-a placut jocul echipei aseara, Botosaniul n-a putut sa iasa din teren in cateva momente. Foarte bine a jucat echipa fata de ultimele meciuri in care a aratat o apatie. Acum numai rezultate il vor tine pe Papura la carma echipei. La noi, insa, toata lumea spune 'de ce castiga Craiova cu 1-0', 'de ce i se da penalty Craiovei'... CFR a castigat ani de zile cu 1-0 si nu i-a criticat nimeni", a declarat Silvian Cristescu la Ora exacta in sport.
Oficialul oltenilor a vorbit si despre absenta lui Koljic: "Avand in vedere ca Koljic marca meci de meci si era cel mai bun varf de atac din tara, echipa are unele lacune la finalizare, dar se vor rezolva si ele. Avem jucatori care pot sa il suplineasca, pot sa se apropie de el", a conchis Cristescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News