EXCLUSIV | Primele două transferuri ale lui Petrescu la CFR

EXCLUSIV | Primele două transferuri ale lui Petrescu la CFR Superliga

Tehnicianul este foarte aproape să revină la formația ardeleană.

Clujenii s-au despărțit în mod oficial de Marius Șumudică, la doar câteva luni după ce acesta fusese adus, iar principalul favorit pentru a veni pe banca tehnică a echipei campioane este Dan Petrescu, fost antrenor al ardelenilor.

Negocierile sunt aproape finalizate cu antrenorul, iar sursele sport.ro susțin că urmează ca ardelenii să bifeze două mutări de urgență, pe care Dan Petrescu le-a cerut în mod imperativ la negocierile cu Neluțu Varga.

  • Exclusiv Primele Doua Transferuri Ale Lui Petrescu La Cfr

Revenirea "dulăilor"

Emmanuel Culio și Mihai Bordeianu sunt așteptați la Cluj pentru a fi anunțați în mod oficial ca fiind noile mutări are echipei campioane. Argentinianul a mai evoluat în două rânduri pentru ardeleni, între 2007-2011, și 2017-2020, în timp ce mijlocașul român s-ar afla tot la a treia aventură în Gruia, după cele din 2018-2020, și cea din returul stagiunii precedente

Șumudică s-ar putea întoarce în fotbalul turc

Evoluția slabă a campioanei CFR Cluj în Europa l-a determinat pe patronul ardelenilor să-l demită pe Șumudică, deși echipa este neînvinsă în campionat (șase victorii în șase etape). Neluțu Varga a demis alți 12 oameni de la club, adică toți oamenii care au fost aduși de Marian Copilu.

Șumudică nu a stat însă prea mult pe margine. Imediat după ce a semnat rezilierea cu CFR, fostul antrenor al campioanei a părăsit Clujul, iar jurnașiștii turci au aflat motivul. Mai multe detalii AICI!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!