EXCLUSIV | ADIO PELUZA NORD? Suporterii ramasi langa Gigi Becali, anunt categoric: "Mustata nu e singurul lider al galeriei FCSB!”
Peluza Ros-Albastra si-a schimbat numele in Tornado 47 si vrea sa colaboreze cu gruparea condusa de Gheorghe Mustata, dar nu il recunoaste ca lider suprem peste toata galeria FCSB.
Adrian Dumitrascu, cunoscut in lumea ultrasilor romani ca "Chirita" sau „Copilu”, este liderul Peluzei Ros-Albastre, care de curand a preluat numele de Tornado 47. Acesta a organizat peluza la meciurile FCSB din ultimii 4 ani, de cand ultrasii de la Sud Steaua s-au alaturat proiectului initiat de MApN si Peluza Nord i-a retras sprijinul lui Gigi Becali, si spune ca nu e alaturi de Gheorghe Mustata, in incercarea de a forta o revenire in Ghencea si de a initia un razboi cu cei care sustin CSA Steaua.
„Eu sunt intr-o relatie buna cu Gheorghe Mustata. Ok, e cine e, il stie lumea, nu mai are nevoie de publicitate, dar i-am spus ca nu are cum sa fie un singur lider al galeriei, pentru ca noi am dus greul timp de 4 ani de zile. Cand toata lumea a fugit, noi am ramas alaturi de FCSB. Si pe jucatori m-am suparat putin, ca nu au pomenit de noi, adica meritele pe care le avem. Suntem urati de toata lumea si se zice ca am luat bani de la Gigi Becali. Cum sa luam bani de la patron, cand noi ne-am certat cu el? Nu ne-am certat, cand a vrut sa il puna antrenor pe Sumudica sau cand i-am cerut sa lase antrenorii sa lucreze in liniste? Cum sa il aduca pe Sumudica, ala care ne-a ponegrit pe unde ne-a prins si pe urma voia sa vina la noi?
Eu comunic cu Mustata, m-a sunat sa ma bage membru fondator in noua asociatie a suporterilor. Eu sunt adeptul colaborarii cu el, dar trebuie sa inteleaga ca galeria Stelei nu mai e ce-a fost, sunt alte realitati in 2020. Trebuie sa stie ce vor si cum gandesc copiii astia care vin din spate. Am si eu 42 de ani, dar incerc sa ii apreciez pentru sacrificiile pe care le fac pentru echipa, cand puteau sa stea linistiti si sa faca altceva. El se intelege bine cu Mihai Stoica, cu Gigi Becali... Noi suntem prieteni si nu prea cu ei, noi sustinem Steaua noastra. Cu domnul Argaseala colaboram foarte bine, e un bun profesionist, cu Narcis Raducan am fost pe aceeasi lungime de unda... Sa nu ma intelegeti gresit, Gigi Becali face mult bine si in fotbal, si in afara lui. Acum, cu coronavirusul, a dat o gramada de ajutoare, de care nu stie lumea, si pentru asta il respectam. Altii, care au posibilitati, nu le fac.
Relatia cu Mustata e una normala, de prietenie. Dar trebuie spus ca lideri ai galeriei suntem Mustata si cu mine. Noi am stabilit ca, daca ne schimbam oficial numele din Peluza Ros-Albastra in Tornado 47, nu mai suntem sub Peluza Nord. Ok, am acceptat ca suntem sub Nord, dar nu se poate ca el sa de-a ordinele si noi sa executam, trebuie sa fie o colaborare, sa fie o conducere colectiva, sa lucram pentru echipa. Gruparea Skins Berceni il are lider pe el, iar Tornado pe mine. E ca o relatie de dragoste, un preludiu. Sa vedem cum merg lucrurile peste 3-4 meciuri si vorbim dupa aia. Din pacate, la meciul cu Dinamo au iesit divergente, dar el a facut impaciuirea, a fost fair-play.
La chestia cu revenirea pe Ghencea, noi suntem mai realisti. E logic ca nici cei din club nu vor cu adevarat pe noul stadion, nici cei de la CSA Steaua si de la Sud Steaua nu ne vor acolo. Pentru noi, Arena Nationala ramane casa noastra de acum incolo. Iese mare scandal cu ceilalti, se stie, iese balamuc mare. Eu sunt realist, ei sunt mult mai multi decat noi, ce sa ne mai ascundem. Ei au crescut, eu am facut ce am putut sa fac. Cand m-am dus eu in peluza erau 50 de insi, pe urma am ajuns sa jucam cu peluza aproape plina. Eu am prieteni la Sud Steaua, 80% de acolo sunt prietenii mei. De ce m-as certa cu ei? Daca avem rivalitate, avem cu Dinamo, cu Rapid, cu Craiova, cu Petrolul, nu cu alti stelisti. E o chestie penibila sa se certe stelist cu stelist, nu sunt de acord cu asa ceva. Am mers in atatea deplasari impreuna, am mancat paine cu parizer pe capota masinii, nu avem cum sa fim dusmani.
Pe 16 mai, facem o adunare cu toti ai nostri, ca sa vedem cum organizam finalul de sezon. Din Tornado 47, mai fac parte Gruparea Vrancea, Grupul Pitesti si Smokers Comarnic, o sa ii anuntam in cateva zile”, a spus liderul suporterilor lui FCSB pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News