EXCLUSIV | „Cu ajutorul domnului Chivulete nu mai sunt pe locul 1!” Valeriu Iftime, euforic după 3 victorii consecutive
Grație victoriei cu UTA Arad, 2-1, FC Botoșani ocupă locul 2 în Liga 1 după primele patru etape.
FC Botoșani a ajuns la a treia victorie consecutivă în Liga 1, după succesul cu UTA Arad, 2-1. Moldovenii au fost lideri în campionat până la jocul CFR-ului, însă au fost detronați de clujeni după victoria la limită a acestora contra Mioveniului, 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Petrila, în urma unei poziții de offside.
Valeriu Iftime a glumit pe seamă acestui subiect și a precizat că încă nu se gândește la cupele europene, chiar dacă momentan ocupă poziția a doua. Singurul obiectiv al Botoșaniului este să aibă o echipă competitivă care să se poată bate la accederea în playoff.
„Cu ajutorul domnului Chivulete nu mai sunt pe locul 1. E păcat că se întâmplă asta pentru că se creeaza o stare de neîncredere. Important este că noi am jucat fobtal și am avut puțină șansă în primele două meciuri, cu un portar excepțional. A schimbat Marius jucatorii și mă uit la cât de buni fotbaliști pot fi cei care au venit, nu la cât de buni sunt acum.
E clar că eu cred că avem un lot, în momentul ăsta, mai bun decât cel de anul trecut, dar trebuie să confirmăm. Deocamdată suntem în etapa a patra, nu mă gândesc la cupele europene. Ceea ce pot să vă spun este că înercăm să consolidăm un lot bun, o echipă care poate să emita pretenții la playoff”, a declarat Valeriu Iftime la Ora Exactă în Sport, la PRO X.
Finanțatorul Botoșaniului a dezvăluit că Marius Croitoru are libertate totală de decizie la echipă, de la alcătuirea lotului, până la achiziționarea jucătorilor străini.
„Nu am asemenea pofte să fac schimbări în timpul jocului”
„Nu am asemenea pofte să fac schimbari. E adevarat că am lângă mine oameni care îmi sugerează asta. Este o discuție care trebuie dezaprobată și trebuie să încercăm să facem ceva ca fotbalul să intre în normalitate. Antrenorul are treaba lui. În niciun caz nu pot face eu asta, nu am asemenea calificare și nici asemenea dorință.
Încă nu am demonstrat 100% anul asta. Povestea este că la jucatorii ăștia contează ochiul care îi aduce, si aici e Marius responsabil, după aceea atmosfera și obiectivele pe care le pui acestor copii. Ei sunt talentați, după care cum îi pui să devina valoroși pentru tine, e altceva.
Cert este că, vii la Botosani, joci bine și dacă ai o ofertă bună, cu siguranță, poți pleca. La mine nu a plecat nimeni că a vrut el și nu am avut condiții, în afară de Keita, la ceilalți nu am mai vrut noi să continuăm, inclusiv la Rodriguez”, a detaliat Valeriu Iftime.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News