GALERIE FOTO Exemplu pentru Dinamo! Liverpool a stat opt ani în liga secundă, apoi a urmat cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului
Dinamo este în fața unui moment istoric. ”Câinii” au evitat retrogradarea directă și vor juca la barajul pentru menținere/promovare în Liga 1, unde vor întâlni Universitatea Cluj.
Dacă vor retrograda, ”alb-roșii” vor urma exemplul unor alte cluburi titrate care au retrogradat în eșaloanele secunde, precum Arsenal, Liverpool, Hamburg, Juventus sau AC Milan.
În cazul celor de la Liverpool, a treia și ultima retrogradare din istoria clubului a fost echivalentul unei ”renașteri” la nivel sportiv. În sezonul 1953-1954, ”cormoranii” au terminat pe ultimul loc în prima ligă, iar în eșalonul secund au stat nu mai puțin de opt ani.
În 1962, după mai multe promovări ratate „la mustață”, Liverpool a revenit în primul eșalon, iar la scurt timp după a urmat cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului, cu 13 titluri, patru FA Cup, trei Cupe ale Ligii și 13 Supercupe ale Angliei, toate în intervalul 1963-1990.
Dusan Uhrin: ”U Cluj are jucători de Liga 1”
U Cluj - Dinamo, primul meci de baraj dintre cele două, se joacă sâmbătă, de la ora 20:30. Returul este programat duminică, 28 mai, la București.
"Foarte dificil, dar sper că suntem pregătiți. Obiectivul nostru este să rămânem în Liga 1, iar totul depinde de noi. Trebuie să fim pregătiți și concentrați. U Cluj are jucători de Liga 1, pe unii i-am antrenat, sunt jucători buni. Chiar dacă au ratat promovarea directă, au terminat pe o poziție bună. Dacă nu suntem concentrați, putem pierde împotriva oricui.
Am încercat să folosesc toți jucători pentru că toți trebuie să fie pregătiți pentru acest baraj. Grădinaru lipsește, dar și Mirko Ivanovski, care se antrenează separat.
Pentru noi e important doar să ne concentrăm. În rest, e 50-50, trebuie să fim pregătiți. E important pentru toți dinamoviștii și sper să ne ajute. Nu va fi simplu, respectăm adversarii, dar totul depinde de noi. Știu că echipa nu a retrogradat niciodată, ce pot să vă spun?!", a spus Uhrin, la conferință.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News