Explicații pentru dezastrul de la Gaz Metan Mediaș. Dezvăluirile fostului președinte Valentin Iordănescu

Explicații pentru dezastrul de la Gaz Metan Mediaș. Dezvăluirile fostului președinte Valentin Iordănescu Superliga

Gaz Metan Mediaș este aproape de dispariție.

Societatea are datorii imense, după ce firmele care i-au asigurat existența până în prezent au decis să se retragă.

Astfel, clubul care a evoluat în preliminarii europene în urmă cu câțiva ani va dispărea de pe harta fotbalului românesc la finalul acestui sezon. Echipa are datorii imense și a fost penalizată, până acum, cu 24 de puncte, fiind pe minus în clasament.

Valentin Iordănescu, președintele care a preluat echipa de la Ioan Mărginean, a vorbit despre câți bani avea echipa în cont când a venit acesta, dar și despre apariția datoriilor.

34.000 lei! Asta era toată suma la 31 iulie 2020. Eu am preluat în august și am fost confirmat în octombrie. La momentul plecării domnului Mărginean, în conturile clubului au fost 33.900 și ceva de lei. 

Suma totală era 1,5 milioane, plus TVA. În acel sezon, urmând pandemia, prima tranșă, care ar fi trebuit să fie de 900 și ceva de mii de euro a fost plătită în trei tranșe, în august, octombrie și decembrie. Ulterior a fost tranșa din ianuarie, cea fixă și, pe urmă, cea din martie, care se dă în funcție de locul pe care-l ocupi la finalul sezonului regular. Dacă ești în ultimele 4, nu încasezi nimic, dacă sari de locul 12 în sus, încasezi. Noi, parcă, am terminat pe 10 sezonul regular, iar acestea se văd din facturile emise către Liga Profesionistă de Fotbal. 

La momentul respectiv începea campionatul, eram în august, ediția trecută s-a încheiat, din câte îmi aduc aminte, pe 3 august și imediat începea următorea. Plecaseră, în vara aceea, toți jucătorii. Cred că undeva la 17 fotbaliști care au plecat liberi. Sergiu Buș, Hora, Eli Fernandes, Rondon… trebuia făcut un nou lot, de la zero, într-un timp foarte scurt, 10 zile. Mulți spuneu că de ce nu am făcut un audit, păi de unde timp în situația asta, un audit durează două trei săptămâni. Și eu ce-i spuneam campionatului, stai puțin așa, ne oprim, că noi trebuie să facem un audit, să vedem ce jucători aducem! Am zis, fac cu ce am avut, aproximativ, și sezonul trecut, așa merg și sezonul ăsta. Ulterior am descoperit faptul că tot ce au însemnat dările către stat nu au mai fost plătite din ianuarie 2020. 

Cu venirea pandemiei, ANAF-ul a sistat toate datoriile, a fost o lege dată. Practic, datoriile către ei nu mai erau scadente. Asta a fost discuția. La momentul respectiv, ANAF-ul, inclusiv în instanță, a transmis judecătorului sindic că Gaz Metan are o datorie curentă și nu poate ieși din insovență. Instanța, după ce a văzut suspendarea obligațiilor față de stat, la momentul acela, ele nefiind scadente, nu putea să le ia în calcul. Sunt ca și cum nu există și, așa, a dictat ieșirea din insolvență. 

Instanța nu se pronunță pe datoriile curente, se pronunță pe datoriile din planul de reorganizare, dacă ele au fost achitate… și au fost! Atât timp cât niciuna dintre părți, că erau furnizori, jucători, nu au solicitat, nu au contestat ieșirea din insolvență, nu au existat în fața instanței.

Primăria Mediaș, care nu era în acel sezon… a venit lângă echipă din sezonul 2020-2021. Prima oară în istorie. Însă, revenind la momentul insolvenței, atunci Primăria Mediaș nu era în discuție. 

Fiind anul pandemiei, un lucru care… de-asta spun că treburile sunt legate. Bugetul unui club de fotbal se face pe an competițional, în timp ce sponsorizările vin pe an calendaristic. 

Tu discuți, anul ăsta, pe un buget de sponsorizări, până la 31 decembrie, însă contractele jucătorilor le ai pe o perioadă mai lungă. În momentul în care tu, club, te angajezi cu jucătorul respectiv, să spunem pe doi ani de zile, e clar că trebuie să respecți bugetul și anul respectiv și pentru încă un an. Transgaz și RomGaz nu au mai putut plăti la nivelul sezoanelor precedente”, a spus Valentin Iordănescu, la Playsport.

Iordanescu a comentat si situatia jucatorilor de la echipă, spunând că cei ce au evoluat în sezonul precedent și-au primit toți banii.

Ei și-au luat banii! Tot, până la ultimul cent. Niciun jucător din perioada sezonului 2019-2020 nu a pierdut vreun leu! În momentul în care tu ai ieșit din insolvență, în acel moment s-a intrat pe regulamentul sportiv, iar toți acești jucători au putut să se îndrepte, o mare parte dintre ei, către comisii. Și, ulterior, neprotejat de insolvență, pentru a nu fi depunctat, trebuia să achiți. Tot ce a însemnat bonusurile sezonului 2019-2020 a fost achitat. Salarii restante, jucători, staff, toată lumea. 

Corect! A fost starea de urgență două luni de zile și toți au intrat în șomaj în acest timp. O mare parte din acești jucători au cerut, inclusiv, banii pe șomaj, cele două luni de zile. Și Gaz Metan a pierdut, pe aceste litigii în instanță, la comisiile sportive, 213.000 euro.

Practic, ce s-a întâmplat? Jucătorii au fost notificați, pentru că erai în insolvență, în BPI (n.r. Buletinul Procedurilor de Insolvență) că intră în șomaj. Însă, când mergi la comisiile sportive, ieșit din insolvență, pe ei nu-i mai interesează că tu ai notificat în BPI faptul că-i bagi în șomaj. Nu au recunoscut lucrul ăsta și s-a considerat că nu au fost notificați jucătorii”, a adăugat Iordănescu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!