Fanii ii cer lui Becali cate 1 euro pentru fiecare suporter interzis: "A fost un abuz, avem dreptul de a intra pe stadion!"
Suporterii interzisi de Becali pe stadion si-au castigat in instanta dreptul de a urmari meciurile Stelei de pe arena din Ghencea.
Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti a castigat in instanta dreptul suporterilor de a intra pe stadion
In urma deciziei Judecatoriei Sectorului 6 data ieri, 17 martie 2010, instanta de judecata obliga Clubul FC Steaua Bucuresti sa permita accesul reclamantilor posesori de abonamente si al celor neposesori de abonamente, prin acordarea posibilitatii de achizitionare de bilete, la meciurile ce se vor desfasura pe stadionul Steaua. Astfel, toti suporterii care s-au constituit parte civila in procesul intentat impotriva lui George Becali vor putea intra pe stadion, pana la solutionarea irevocabila a dosarului.
Ca reactie impotriva interzicerii abuzive a accesului in stadionul din Ghencea a tuturor abonatilor de la peluze după evenimentele de la meciul de fotbal Steaua Bucuresti-Gloria Bistrita din turul campionatului, suporterii stelisti au actionat clubul in judecata, cerand ridicarea interdictiilor si permiterea accesului pe stadion. Suporterii stelisti, reprezentati de avocatul Achimoiu Ioan Valentin, au cerut de asemenea plata unor daune morale in cuantum de un euro pentru fiecare suporter interzis.
Somam public conducatorii clubului FC Steaua Bucuresti sa ia act de aceasta decizie si sa permita accesul liber si nediscriminatoriu tuturor persoanelor care au fost interzise prin decizia interna a clubului, fie ca sunt sau nu parte in dosar, pentru a nu irosi inutil timpul instantelor romane cu cereri suplimentare.
Desi aceasta decizie este una temporara, pana la finalizarea intregului proces, ea face dovada ca sistemul juridic din tara noastra este unul functional si indemnam toti suporterii nedreptatiti sa-si caute dreptatea numai in instanta. Singurele institutii abilitate de catre lege sa aplice interdictii pe stadioanele din Romania sunt fortele de ordine, procuratura si instantele judecatoresti, in limitele prevazute de legea nr.4/2008. De asemenea, decizia vine sa demonstreze tuturor suporterilor stelisti ca solutia legala este calea cea mai potrivita de urmat, in ciuda dorintelor conducerii steliste, care incearca sa creeze un stat in stat, oferind solutii care urmaresc doar scopul personal de a impune opinia lor tuturor stelistilor, fara a tine cont de legi sau de norme morale.
Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News