Fără precedent! Un jucător liber de contract merge în cantonament cu FCSB: "N-am mai întâlnit așa ceva"
FCSB va pleca în cantonamentul din Antalya, iar pe lista care va face deplasarea se află și un fotbalist care nu mai are contract cu vicecampioana, cel puțin pentru moment.
Valentin Crețu (35 de ani) și-a încheiat contractul cu FCSB la finalul anului trecut, însă, chiar și așa, liderul din Liga 1 îl va lua pe fundașul dreapta în cantonamentul din Antalya.
Mihai Stoica: "Crețu va merge în cantonament. Nu mai are contract"
Mihai Stoica spune că speră ca patronul Gigi Becali să îi ofere o prelungire de contract lui Valentin Crețu până la finalul sezonului, chiar dacă la FCSB poate sosi și un alt fundaș dreapta - ghanezul Nana Antwi, de la FC Urartu.
Recent, Gigi Becali anunța că ar fi dispus să îi ofere prelungirea lui Valentin Crețu, însă FCSB nu a făcut un anunț oficial în acest sens până în prezent.
"Va merge și Crețu în cantonament. Nu mai are contract. N-am mai întâlnit o situație de genul ăsta. Eu aș vrea ca el să rămână până în vară și sper să rămână până în vară, chiar dacă va fi transferat un alt fundaș dreapta. Ne poate ajuta.
Nu știm ce aducem, mai ales dacă sunt jucători care nu au evoluat în România, așa că eu cred că rămâne o soluție pentru noi. Am în minte meciul excepțional cu Universitatea Craiova, când Crețu l-a anihilat pe Mitriță, iar în a doua parte a meciului a fost introdus la Cluj, iar împotriva lui Krasniqi a făcut un joc foarte bun. Cred cu convingere că ne poate ajuta", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
- Valentin Crețu joacă la FCSB din august 2019, când a fost cumpărat de la Gaz Metan Mediaș, pentru 125.000 de euro. Fundașul dreapta a strâns 136 de meciuri și 9 pase decisive până acum.
- În actuala stagiune, Crețu a apărut în 13 meciuri ale celor de la FCSB.
- FCSB va face deplasarea în Antalya cu un lot de 28 de fotbaliști. Pe listă se vor regăsi noile achiziții Baba Alhassan și Luis Phelipe, dar și Vlad Chiricheș, accidentat și așteptat să revină pe gazon în play-off.
Trei jucători de 16 ani merg în cantonament cu FCSB
FCSB este ultima echipă din Liga 1 care începe pregătirile pentru noul an. Liderul se va reuni luni, 8 ianuarie, va efectua vizita medicală, iar în aceeași zi va pleca în Antalya, unde va efectua cantonamentul și va disputa și un meci amical cu gruparea austriacă LASK Linz, pe 14 ianuarie.
Întoarcerea în România a celor de la FCSB este programată pe 21 ianuarie. O zi mai târziu, vicecampioana va înfrunta UTA Arad, în primul meci oficial din 2024.
În cantonamentul din Italia vor merge și trei tineri jucători din academie: Laszlo Matyas, Mihai Toma și David Popa, toți în vârstă de 16 ani.
"Vom avea trei copii de la 2007, Laszlo Matyas, Vlad Mihai Toma și David Popa, dar ei au mai fost și în vară, mai puțin Laszlo, care s-a prezentat foarte bine", a mai spus Mihai Stoica.
Laszlo Matyas, mijlocaș defensiv, este în academia celor de la FCSB din 2020, iar până în prezent a fost o singură dată în lotul primei echipe, la partida cu FC U Craiova (0-2), din Cupa României, când nu a jucat.
Mihai Toma, mijlocaș ofensiv, este și el legitimat la FCSB din 2020, iar în acest sezon a apărut în trei meciuri ale vicecampioanei. A fost introdus, de fiecare dată pe final, în duelurile cu Oțelul (0-2), din Liga 1, și în cele din Cupa României cu Oțelul (1-1) și FC U Craiova (0-2).
David Popa evoluează pe postul de extremă dreapta și nu a debutat încă la prima echipă. A fost rezervă neutilizată la două jocuri, cu Rapid, în sezonul trecut (1-5) și cu FC U Craiova (0-2), în stagiunea actuală.
VIDEO Helmut Duckadam: "Compagno poate pleca a doua zi de la FCSB, dar Coman și Olaru vor rămâne
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News