VIDEO Farul bate tare? Adrian Mazilu anunță transformarea echipei care a strâns doar trei victorii în Superliga

Dinamo - Farul, partidă din runda a 10-a a Superligii, are loc vineri, de la 21:00, pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală.

Echipa lui Gică Hagi a strâns doar trei victorii în acest sezon - în opt partide / un meci mai puțin - deși specialiștii pretindeau că Farul se va bate la titlu și în acest sezon. 

Denis Alibec și Andrei Borza, jucători exponențiali pentru Farul, au plecat, iar Hagi a fost nevoit să asambleze din mers o trupă competitivă. Pentru "Rege" marele avantaj e că se poate baza în continuare pe Adrian Mazilu, atacant care a fost vândut la Brighton. Mazilu va evolua pentru gruparea din Premier League abia însă din 2024. Până când va face joncțiunea cu trupa lui Roberto De Zebi, Maziul spune că va da totul pentru a o ajuta pe Farul, formație la care s-a consacrat. 

Primul pas e vineri, contra lui Dinamo, pe arena de la Șosea. "După două înfrângeri, e momentul unei noi victorii pentru noi, mergem să câștigăm! Nu suntem într-o formă foarte bună, dar trebuie să trecem peste și să învingem, pentru a ne recăpăta încrederea. Nu suntem favoriți în fața lui Dinamo. Jucăm la ei acasă, este o partidă foarte grea și vedem ce va fi", a declarat Adrian Mazilu.

Înainte de meciul cu Farul Constanța, Dinamo este pe locul 13 în Superligă, cu doar opt puncte după nouă meciuri și una dintre cele mai slabe defensive din campionat, cu 16 goluri primite.

Nici Farul nu este în cea mai bună formă. Are patru înfrângeri în ultimele cinci partide și a ajuns pe locul 11, cu nouă puncte.

CITEȘTE AICI ce a spus Hagi despre înfruntarea cu Dinamo

  • 3 milioane de euro e suma pentru care Hagi l-a vândut pe Mazilu la Brighton
  • 17 ani are Adrian Mazilu
  • Fotbalistul e lansat de Academia Hagi
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!