VIDEO EXCLUSIV Farul Constanța, interzisă în Europa? "UEFA nu înțelege cum echipa din Liga 2 a promovat nesportiv". Ce urmează acum
Farul Constanța este liderul din Liga 1, însă riscă să nu poată reprezenta România în competițiile europene în sezonul următor.
Problemele clubului constănțean au apărut în vara anului 2021, când FC Viitorul a preluat numele celor de la Farul Constanța, echipă care, până la momentul respectiv, se afla în Liga 2. Ulterior, UEFA a decis practic că este vorba despre un club nou, care, conform regulamentelor forului european, nu are voie să participe în cupele europene în primii trei ani.
Ciprian Marica: "UEFA nu înțelege cum echipa din Liga 2 (Farul) a promovat nesportiv"
Farul Constanța își caută acum dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar Ciprian Marica, acționar la formația dobrogeană, a expliicat cum privește UEFA această siituație.
"Din punctul ăsta de vedere, nu suntem liniștiți. E liniște în sensul în care se știe că Farul e Farul, nu există alți deținători de marcă, brand, palmares. Cei de la UEFA au înființat acest departament și consideră că echipa din Liga 2 a promovat nesportiv, asta e speța. Asta ne chinuim noi să demonstrăm, că nu despre asta e vorba.
Cam astea sunt nedumeririle lor, nu înțeleg ei cum este posibil. Noi ne apărăm și încercăm să le arătăm că nu au înțeles. Lucrurile au plecat din România, sesizarea a fost făcută din România despre cum echipa din Liga 2 a promovat nesportiv. S-au indus în eroare aceste comisii ale UEFA, însă noi ne chinuim azi să le demonstrăm că nu e așa.
Au fost și o serie de ziariști care nu au înțeles cum a fost posibilă această fuziune și s-au scris niște articole. Pe baza acelor articole, care au fost trimise la UEFA, UEFA s-a autosesizat și a luat în calcul sesizarea. Noi azi ne chinuim să le demonstrăm că nu e așa. Ne-am făcut pledoaria, acum așteptăm decizia", a spus Ciprian Marica, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.
Gică Hagi: "Eu cred că vom câștiga la TAS"
Gică Hagi, managerul tehnic de la Farul, a vorbit în noiembrie despre situația clubului său, arătându-se încrezător că Farul va avea câștig de cauză la TAS.
"Nu se discută despre asta acum. Vom vedea. Eu cred că vom câștiga. Cred că este ceva normal. Totul s-a făcut așa cum trebuie. Practic, suntem aceeași societate, același CIF, cu aprobarea Federației, doar că am cumpărat un brand. Un brand, l-am pus și atât. În rest, toată lumea este fericită, împreună.
Vă mai spun ceva. Eu de obicei nu fac lucruri întâmplătoare. Toate se planifică. În 1965, s-au unit FC Amsterdam cu FC Ajax și au devenit FC Ajax Amsterdam. După cinci ani, echipa a câștigat Champions League-ul. O fi ceva? Nu știu. Poate...Doamne ajută!", a spus Hagi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News