Fast and FURIOUS | Una dintre tintele Stelei pentru atacarea grupelor Ligii are mari probleme de comportament: "E cel mai bun, dar e si nabadaios"
Alaturi de Florin Cernat, Toto Tamuz ori Budescu, Steaua il are pe lista de achizitii si pe olandezul Quenten Martinus, care a jucat in ultimul sezon la Botosani.
Unul dintre cei mai periculosi oameni ai moldovenilor, Martinus s-a remarcat prin calitatile sale tehnice si prin viteza cu care isi "nauceste" adversarii. Pe cat este de bun, pe atat este insa de indisciplinat si problematic, spune chiar antrenorul sau. Leo Grozvanu, tehnicianul lui FC Botosani, i-a facut o caracterizare mijlocasului.
"E plin de calitati, dar, atentie, ca e nabadaios tare. Are o personalitate imensa. E prea incapacanat, daca isi va revizui problemele de comportament va fi un fotbalist imens.
Are probleme pe teren, fata de colegii lui. Sunt momente cand se crede cel mai bun, dar daca ar incepe sa inteleaga si sa joace pentru echipa, nu doar pentru el, ar fi un fotbalist total. Oricum, are explozie cum niciun jucator din Liga I n-are. Are tehnica mare in regim de viteza, de fapt, e atat de rapid ca el nu stie sa faca nimic static. Jucatori ca el sunt foarte, foarte rari la noi.
Daca il ia si-l face sa fie jucator de echipa, atunci Steaua va detin in curte un fotbalist realmente formidabil. Eu chiar m-as bucura sa ajunga acolo, pentru ca are nevoie de motivatie. Chiar ma gandeam si mi-era un pic teama ca, dupa ce a facut o a doua jumatate de sezon mai butin buna, desi in tur a jucat extraordinar, s-ar putea plafona la Botosani.
Mie mi-a fost propus de Ogararu. Am vazut cateva imagini si dupa cateva zeci de secunde am oprit vizionarea si am zis: "E un fotbalist incantator, trebuie sa-l luam". El poate sa joace in ambele benzi ale terenului. E un stangaci pur, dar controleaza bine si cu dreptul, accelereaza incredibil, are forta in sut, patrunde si dezechilibreaza cu usurinta", a spus Leo Grozavu, citat de editia tiparita a cotidianului Gazeta Sporturilor.
Alaturi de Martinus, Steaua este foarte aproape sa-l ia si pe Florin Cernat, un alt "magician" al balonului. Mutarea lui Cernat este aproape facuta in acest moment. Ce spune fostul sau antrenor de la Otelul despre el.
Quenten Martinus (24 de ani) a fost crescut de Cambuur si Heerenveen. Acesta a debutat in Eredivisie in tricoul lui Heerenvenn si a mai jucat apoi la Sparta Rotterdam, Ferencvaros (Ungaria) si Emmen (Eerste Divisie).
La Botosani, acesta a jucat 30 de partide si a dat 3 goluri si 5 pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News