”Favoritul” lui Mihai Stoica se întoarce la FCSB! Anunțul oficial
Poli Iași, campioana din Liga 2, a fost prima echipă care s-a reunit pentru a începe pregătirea pentru noul sezon din Superligă.
După promovare, Poli Iași a renunțat la mai mulți jucători. Pe lista ”plecărilor” se numără și Alexandru Musi (18 ani), care se va întoarce la FCSB, potrivit comunicatul oficial emis de clubul din Copou.
Alexandru Musi se întoarce la FCSB!
Rămâne de văzut dacă FCSB va decide să-l păstreze în lot pe tânărul mijlocaș sau acesta va fi din nou împrumutat, pentru a prinde mai multe minute.
Este bine cunoscut faptul că Musi se numără printre ”remarcații” lui Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorului în urmă cu doi ani.
„Au lipsit de la primul antrenament Shayon Harrison, care sosește marți, Tudor Telcean, Ștefan Viorel Lică, ambii la final de contract, Alex Musi, al cărui împrumut de la FCSB expiră, precum și Francisc Cristea, mijlocaș care nu va mai continua activitatea în Copou”, se arată pe site-ul oficial al lui Poli Iași.
Alexandru Musi a evoluat în 16 partide pentru Poli Iași în acest sezon, reușind să marcheze de șase ori. Site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 250.000 de euro.
Pe lângă Musi, la FCSB se vor întoarce și Ianis Stoica, dar și Valentin Gheorghe, de asemenea reveniți după împrumuturi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News