GALERIE FOTO FC Botoșani a tremurat în ultimul în meci amical înainte de startul Superligii! Care a fost scorul

FC Botoșani a tremurat în ultimul în meci amical înainte de startul Superligii! Care a fost scorul Superliga

Meciul s-a disputat duminică dimineața, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în fața a aproximativ 800 de suporteri.

FC Botoșani s-a impus în ultima partidă de verificare înainte de debutul noului sezon al Superligii, câștigând cu scorul de 2-1 împotriva divizionarei secunde Ceahlăul Piatra Neamț. 

Desfășurarea meciului

Ceahlăul a deschis scorul în minutul 40 prin Crețu, care a stabilit astfel avantajul la pauză.

  • Toata Lumea In Europa Nu Mai Putin De 10 Echipe Din Romania Vor Juca In Cupele Europene In Viitorul Sezon 9

FC Botoșani și-a "dat cu reveneală" în a doua repriză și a reușit să întoarcă scorul, prin golurile marcate de Zoran Mitrov în minutul 78 și Jaly Muaddib în minutul 82.

Pe ce oameni s-a bazat Bogdan Andone în formula de start

Antrenorul Bogdan Andone a început meciul cu următoarea formulă:

Portar: Eduard Pap

Fundași: Petro Charles, Daniel Celea, Andrei Miron, Alexandru Țigănașu

Mijlocași: David Gabriel, Eduard Florescu, Adair Ferreira, Chapi Romano

Atacanți: Enzo Lopez, Sebastian Mailat

Pe parcursul jocului, Andone a oferit întregului lot șansa de a-și demonstra valoarea și de a se pregăti pentru startul noului sezon.

Ce urmează pentru FC Botoșani

FC Botoșani va debuta în noul sezon al Superligii pe teren propriu împotriva Oțelului Galați, într-un meci programat pentru luni, 15 iulie, de la ora 18:30, pe teren propriu.

FOTO: Facebook FC Botoșani
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!