LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 18:00, FC Botoșani, cu un antrenor principal nou în persoana lui Leo Grozavu, o întâlnește pe teren propriu pe CFR Cluj, cu Dan Petrescu reconfirmat pe banca tehnică.
21 noiembrie 2024, FC Botoşani - FCSB 1-0: a fost singura victorie reuşită de moldoveni în ultimele 10 meciuri disputate în campionat, în rest au patru remize şi cinci partide pierdute.
Doar o înfrângere au suferit ardelenii în precedentele 12 deplasări din Superligă, 2-3 cu Universitatea Cluj (9 decembrie 2024), interval în care au mai înregistrat din postura de vizitatori şase succese şi cinci rezultate de egalitate.
20 dintre cele 29 de goluri încasate de botoşăneni au fost primite în partea secundă, dintre care 11 după minutul 75.
Clujenii au încheiat runda precedentă cu cel mai bun atac din campionat, 36 de goluri marcate, dintre care 23 au fost înscrise în repriza a doua.
30 de jucători au bifat minute pentru FC Botoşani în sezonul curent, dintre care 15 autohtoni. CFR Cluj s-a bazat pe 31 de fotbalişti, 18 dintre ei contribuind la reuşitele ardelenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.
Ultimul meci direct a fost CFR Cluj - FC Botoșani 3-0 în vară
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 29 de ori, de opt ori s-au impus botoşănenii, de 15 ori au câştigat clujenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu FC Botoşani gazdă: 14 meciuri - 7 succese FC Botoşani - 3 remize - 4 victorii CFR.
Întâia dispută a avut loc pe 21 iulie 2013, 0-0 pe „Municipalul" din Botoşani, partida consemnând şi debutul grupării moldave în SuperLiga României.
Primul din cele 15 succese izbutite de clujeni s-a înregistrat pe 15 decembrie 2013, CFR - FC Botoşani 3-1.
13 decembrie 2015, FC Botoşani - CFR Cluj 2-1: prima victorie izbutită de formaţia botoşăneană în duelurile directe (Ngadeu, I. Fulop / Lopez).
Cea mai mare diferenţă de scor: 16 aprilie 2016, CFR Cluj - FC Botoşani 6-0.
Cea mai recentă confruntare din Superliga României: 25 august 2024, CFR - FC Botoşani 3-0 (Nkololo, Djokovic, R. Filip). Info: LPF
Ce transferuri au făcut cele două echipe
FC BOTOȘANI
Antrenor - Leo Grozavu (nou)
Veniri - Alexandru Cîmpanu (CSU Craiova / gratis), Enriko Papa (KF Laci / gratis), Alexandru Albu (Al Safa / gratis), Damian Cimpoeșu (Sănătatea Cluj / împrumutat)
Plecări - Chapi, Juan Cruz Kaprof, Lorand Fulop (contracte reziliate)
CFR CLUJ
Antrenor - Dan Petrescu (confirmat)
Veniri - Andres Sfait (Salernitana / 500.000 de euro), Sheriff Sinyan (Odd / gratis), Florian Kamberi (Poli Iași / gratis), Stipe Juric (Oțelul / gratis), Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona / gratis)
Plecări - Andrei Artean (FCU Cluj / gratis), Tudor Lucaci (Olimpia Satu Mare / gratis), Vasile Mogoș (contract reziliat), Peter Michael (Ironi Tiberias / împrumutat), Valentin Serebe (FC Ballkani / împrumutat), Luca Mihai (FC Buzău / împrumutat), Victor Kun (Unirea Dej / împrumutat)