FCSB, aprecieri către Mihai Iosif. Mărturisirea antrenorului de la Rapid
Rapid a reușit să o învingă pe FCSB, în primul derby de la revenirea în prima ligă.
Imediat după meci, au început să curgă valuri de aprecieri pentru echipa nou promovată, care are un start de sezon incredibil. Rapid nu a primit gol în primele cinci etape, fiind singura echipă cu un astfel de rezultat.
Mihai Iosif a devenit, în urma acestei victorii, unul dintre cei mai apreciați antrenori din campionat. Chiar dacă a fost devansat de Marius Croitoru în lupta pentru titlul de antrenorul etapei, Mihai Iosif a fost apreciat chiar și de rivali, după meciul cu FCSB.
„Ne pregătim pentru meciul următor. De când a început campionatul, toate au fost derby-uri. Chindia, revelația sezonului trecut, am fost cu ei în liga secundă. Farul domnului Hagi, la fel.
Nu cred că e un moment în care să spunem că o echipă e favorită sau alta candidată la retrogradare. Noi ne-am găsit un drum, sper să-l ținem drept. Tratăm toate meciurile cu aceeași seriozitate, indiferent cu cine jucăm.
Am primit foarte, foarte multe (n.r. - mesaje). Nu s-a blocat că l-am mai închis eu, am rămas fără baterie. Din lumea fotbalului am primit de la mai mulți steliști decât rapidiști, oameni care au jucat fotbal. Mai mult de la steliști și dinamoviști decât de la rapidiști. Asta pot să spun sigur”, a spus Iosif, la Digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News