FCSB are inima, plămânii și un atu. Mihai Stoica, declarații chiar înaintea meciului cu Petrolul
FCSB - Petrolul se joacă în această seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în cadrul penultimei etape din sezonul regulat.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a oferit câteva declarații chiar înaintea meciului de pe Arena Națională. Oficialul liderului a anunțat că la meci sunt așteptați aproximativ 20.000 de suporteri, motiv pentru care s-a deschis și inelul doi.
Mihai Stoica: "Peluza Nord e inima echipei, iar plămânii sunt la tribuna a doua. Vlad Chiricheș e un atu"
Stoica a comentat și importanța revenirii lui Vlad Chiricheș după o pauză de șase luni.
"Adversarul a pus probleme tuturor oponenților până acum. Sper că dacă vor fi spre 20.000 de suporteri în tribune să plece fericiți. S-a deschis și inelul 2, da. Mereu am spus că Peluza Nord reprezintă inima acestei echipe, dar plămânii sunt în tribuna a doua. Tribuna a doua e sold-out, d-aia s-a deschis inelul 2.
Am emoții. S-a vorbit mult prea mult de meciul cu Rapid în zilele astea. Nu asta voiam. Voiam să se vorbească de meciul cu Petrolul.
Ăsta este un atu - simplul fapt că e în vestiar Vlad Chiricheș e extrem de important pentru noi. Ne ușurează munca. De fapt antrenorilor, nu mie, eu sunt adiacent echipei. Sper să-l văd și în teren cât mai repede", a spus Mihai Stoica, la Orangesport, înaintea meciului cu Petrolul.
În cazul în care va învinge Petrolul, FCSB ar ajunge la 64 de puncte și s-ar distanța la 13 lungimi de a doua clasată Rapid, care joacă luni împotriva Universității Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News