NEWS ALERT FCSB are un nou antrenor principal. Anunțul lui Gigi Becali
FCSB a anunțat numirea unui antrenor principal cu licență Pro, după aproape o lună în care interimatul a fost asigurat de Mihai Pintilii.
Gigi Becali a confirmat că Leo Strizu (55 de ani), antrenor din cadrul clubului cu licență Pro, este noul tehnician principal al echipei.
Leo Strizu, antrenor principal la FCSB. Mihai Pintilii rămâne în staff
Mihai Pintilii va rămâne în staff-ul celor de la FCSB; însă în acte va ocupa funcția de delegat, având în vedere că fostul mijlocaș nu are licență.
"Da, da (n.r. – Leo Strizu este noul antrenor). Da, va fi ajutat de Pintilii", a spus Gigi Becali, pentru as.ro.
FCSB a fost forțată să numească un antrenor principal în acte, având în vedere că FRF i-a acordat o dispensă de doar 30 de zile lui Mihai Pintilii, după plecarea lui Nicolae Dică de la FCSB.
Leo Strizu, fost jucător la Rapid, Sportul, Poli Timișoara, FC Brașov sau Kayserispor, a mai fost principal de-a lungul carierei la formații precum FCSB II (2008-2011) sau Unirea Constanța (2021-2022).
Primul meci al lui FCSB cu Leo Strizu în postura de antrenor principal este programat joi, de la ora 19:00, contra lui FC Botoșani, într-o restanță din Superliga.
Mihai Stoica: "Încercăm să ne descurcăm"
Recent, Mihai Stoica a explicat că FCSB va numi un antrenor principal înaintea meciului cu FC Botoșani pentru a respecta regulamentul FRF.
"Trebuie să avem licență Pro la meciul cu Botoșani. Ni se permite să nu avem antrenor 30 de zile. UEFA dă 60 de zile. Noi am putea să facem o chestie românească, dar nu vrem să facem, adică să luăm un antrenor cu licență Pro, după care îl demitem și mai avem 30 de zile. Dar nu e normal să facem așa ceva. Nu vreau să iau peste picior regulile.
Pe de altă parte, dacă UEFA îți dă 60 de zile, tu ne obligi... noi n-am vrut să driblăm regula, dar asta e situația. E o mare problemă. Atât timp cât antrenori cu licența Pro au reușit să facă rezultate, înseamnă că sunt probleme și la Școala de Antrenori. Faptul că pentru a ajunge să ai licență Pro e mai greu decât să faci un doctorat, asta nu e normal. Dacă eu vreau să mă fac antrenor, cred că la 65 de ani ajung antrenor!
O să avem licență Pro. Nu ai cum să iei un antrenor pentru perioada asta. Jucăm pe 1 decembrie, iar pe 19 e ultimul meci. Sunt cinci meciuri. În fine, încercăm să ne descurcăm", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News