FCSB - ASTRA | "Inca avem sanse la titlu, trebuie sa castigam cu Astra!" Ce spune Teja despre criticile lui Becali si despre Alibec
Cei de la FCSB cred in continuare in titlu.
Antrenorul celor de la FCSB, Mihai Teja, a vorbit inaintea partidei de duminica seara contra celor de la Astra.
"E un meci pe care vrem sa-l castigam, jucam acasa, sunt foarte importante punctele. Nu stiu daca vom pune presiune pe CFR (in cazul unei victorii), ei vor juca luni si vom vedea. Cel mai important e sa castigam noi.
Alibec e un jucator foarte bun, poate face diferenta in orice moment, echipa e periculoasa, joaca un fotbal bun, au un antrenor bun.
Presiunea pe mine nu e extraordinara, doar cea de performanta, ca imi doresc sa castig. Eu cred ca jucatorii mei sunt cei mai buni din tara si vreau sa demonstreze asta meci in meci si la final tragem linie si vedem daca suntem cei mai buni.
Eu sunt in continuare increzator in sansele noastre, suntem acolo si ne putem bate la titlu. Trebuie sa ne castigam meciurile noastre si vom vedea ce face si CFR Cluj. Nu au fost reprosuri din partea conducerii" a spus Mihai Teja in conferinta de presa.
Man: "Suntem obisnuiti cu criticile"
"Cred ca am intrat pe teren crezand ca am castigat meciurile dinainte cu echipele mai mici. Orice echipa din Liga 1 se motiveaza mai mult cand joaca impotriva noastra. Ne-am obisnuit cu criticile, patronul are dreptul sa spuna ceea ce vrea. Vreau sa nu ii dam motive sa critice, dar nu putem tot timpul sa ne ridicam la cel mai inalt nivel. Nu stiu ce s-a intamplat intre Teja si Coman in momentul schimbarii din meciul cu Viitorul. Eram pe teren.
Noi trebuie sa castigam toate cele 4 meciuri pe care le mai avem. Trebuie sa ne vedem de treaba noastra. Ne-am uitat cam mult la CFR Cluj. Asteptam sa se incurce. Alibec este un jucator foarte bun si este normal sa fie un pericol. Trebuie sa intram pe teren si sa demonstram ca suntem mai buni" a spus Dennis Man.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News