FCSB - CFR Cluj 0-1. Campioana pierde înainte de sărbătoarea de titlu
FCSB - CFR Cluj 0-1
Minutul 90+4: FINAL de meci pe Arena Națională! Ardelenii se impun cu 1-0, iar FCSB se pregătește de sărbătoare.
Minutul 90+4: Jocul de pe Arena Națională va fi prelungit cu patru minute.
Minutul 76: GOOOL CFR Cluj! Philip Otele reia spectaculos, din foarfecă, și deschide scorul pe Arena Națională, de lângă Vali Crețu. Oaspeții reduc Arena Națională la tăcere.
Minutul 60: Ocazie mare pentru FCSB! Vali Crețu trimite pe jos către Florinel Coman, acesta reia din prima cu latul, dar mingea este respinsă de Răzvan Sava. Este cea mai bună șansă de gol avută de noua campioană în această partidă.
Minutul 55: Suporterii FCSB-ului stabilesc două recorduri dintr-un foc! Cifra de asistență din acest meci (54,673 de spectatori) nu doboară doar recordul din acest sezon, ci și pe cel all-time din istoria de 13 ani a Arenei Naționale!
Minutul 46: S-a reluat jocul! O singură schimbare în tabăra campioanei: Alex Băluță i-a lăsat locul lui David Miculescu, atacantul care a înscris goluri importante pentru FCSB în ultimele etape.
Minutul 45+2: PAUZĂ pe Arena Națională, după o primă parte lipsită de ocazii periculoase de poartă. ”Flancat” de preoți și bodyguarzi, Gigi Becali a urmărit o bună parte a primei reprize alături de nepoțica sa, pe care a ținut-o în brațe.
Minutul 42: Florinel Coman își încearcă norocul cu un șut din lovitură liberă, dar trimite peste poarta lui Răzvan Sava. Până acum nu a fost un festival ofensiv la poarta CFR-ului, așa cum își dorește Gigi Becali la fiecare meci. Noua campioană nu a bifat, până în acest minut, nicio ocazie cu adevărat periculoasă.
Minutul 30: Ocazie mare pentru CFR Cluj! Ciprian Deac trage cu stângul din interiorul careului, după ce este lăsat complet liber de defensiva FCSB-ului, dar Radunovic reușește să respingă mingea în corner.
Minutul 27: Într-un meci cu acțiuni palide la cele două porți, ne permitem să vă facem o recomandare. Înainte de startul acestei partide, Ilie Năstase și-a făcut apariția la stadion îmbrăcat în costumul de general și a lansat o ”săgeată” către Florin Talpan.
Minutul 19: Fazele periculoase lipsesc cu desăvârșire în acest meci, care o găsește pe FCSB deja campioană, iar pe CFR Cluj implicată în lupta pentru cupele europene. Darius Olaru a expediat un șut puternic de la distanță, deviat de unul dintre apărătorii lui Dan Petrescu în corner.
Minutul 9: Avem o primă fază periculoasă! Bîrligea scapă singur cu Târnovanu, îl driblează pe portarul celor de la FCSB, dar mingea este respinsă de Vlad Chiricheș înainte ca aceasta să depășească linia porții. Golul ar fi fost, oricum anulat, pentru că atacantul CFR-ului a fost surprins în poziție de ofsaid.
Minutul 3: Fanii celor de la FCSB au pregătit o coregrafie spectaculoasă pentru această partidă, pe tot stadionul, în cinstea câștigării titlului. Atât fanii, cât și clubul, susțin că acesta este titlul cu numărul 27, chiar dacă asta presupune ca echipa lui Gigi Becali să-și atribuie și titlurile câștigate de Steaua.
Minutul 1: Fluier de start pe Arena Națională! Atmosferă senzațională și un stadion plin până la refuz marchează momentul mult așteptat de Gigi Becali. Chiar dacă a anunțat că nu va sărbători pe cel mai mare stadion al țării câștigarea titlului, patronul FCSB s-a răzgândit și a apărut cu câteva minute înainte de startul partidei.
Echipele de start
- FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Tavi Popescu, Băluță, Coman
Rezerve: Vlad - Panțîru, Haruț, Miculescu, Pandele, Luis Phelipe, Antwi, Toma, Ovidiu Popescu, Alhassan, Radaslavescu, Popa
Antrenor: Elias Charalambous
- CFR Cluj: Sava - Malico, Kresic, Boben, Mogoș - Muhar, Keita, Tachtsidis - Deac, Otele, Bîrligea
Rezerve: Bălgrădean - Hindrich, Manea, Abeid, Ilie, Ajeti, Aussi, Filip, Fica, Avounou, Serebe, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
Cele două echipe se vor întâlni sâmbătă seară, de la ora 20:00, pe Arena Națională din București. Ultima întâlnire dintre FCSB și CFR Cluj s-a petrecut în etapa cu numărul patru din play-off-ul Superligii și s-a încheiat cu victoria echipei lui Becali, scor 1-0, prin golul din lovitură liberă marcate de Florinel Coman în minutul 15.
FCSB - CFR Cluj, LIVE TEXT de la ora 20:00 | Trofeul va fi adus pe "Arena Națională"
În play-off-ul Superligii, FCSB este lider autoritar și matematic deja campioană, cu 49 de puncte. În ultimul meci, echipa pregătită de Elias Charalambous a pierdut în deplasare, pe terenul Universității Craiova, scor 2-0.
De cealaltă parte, CFR Cluj a ieșit învingătoare în Gruia, unde a învins-o pe Rapid București cu scorul de 3-2. Formația pregătită de Dan Petrescu se clasează pe locul 3, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, care ocupă locul doi și sunt despărțite doar de golaveraj.
Meciul se anunță a fi unul interesant, având în vedere pozițiile echipelor în clasament și evoluțiile din ultimele partide.
În ultimele cinci întâlniri directe, FCSB s-a dovedit a fi superioară, unde a câștigat de trei ori și a remizat de două ori. Cu toate acestea, CFR Cluj nu va ceda ușor și va încerca să-și impună jocul ofensiv.
Dacă comparăm performanțele atacului și apărării, ambele echipe au demonstrat calități impresionante. CFR Cluj are cea mai bună ofensivă din campionat, marcând 67 de goluri, în timp ce FCSB se remarcă prin cea mai bună apărare, primind doar 36 de goluri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News