FCSB, condamnată să piardă meciul cu Voluntari la „masa verde”! Ce spune regulamentul
MM Stoica a anunțat, astăzi, că la FCSB este focar de COVID-19 în tot clubul, înclusiv la academie, motiv pentru care Edi Iordănescu nu va putea alinia un prim „11” la meciul din Cupă, cu Voluntari.
Potrivit managerului general al FCSB, „roș-albaștrii” nu vor putea juca în Cupa României, miercuri, cu FC Voluntari.
Potrivit regulamentului în vigoare, meciurile din Cupă nu pot fi amânate, așa cum se întâmplă în campionat, când meciurile pot fi amânate o dată: „Prin excepție, etapele de Cupa României și de baraj nu se pot reprograma”, se arată în regulamentul de desfășurare al competițiilor interne.
În condițiile actuale, FCSB nu va putea juca meciul cu FC Voluntari, programat, miercuri, 27 octombrie, ceea ce înseamnă că va fi eliminată din competiție.
Potrivit spuselor lui MM Stoica, doar doi jucători vor ieși din izolare până la ora meciului de Cupă: Straton și fundașul stânga Șerban, însă Iordănescu jr. nu va putea conta pe serviciile fundașului, deoarce acesta este accidentat, astfel că FCSB nu va putea alcătui lista cu 13 jucători valizi, așa cum cere regulamentul.
MM Stoica: „Avem focar de covid și în academie!”
„Avem 11 jucători valizi, cu 2 portari. Avem focar de covid și în academie, ieri fiind depistați pozitiv Fulga, Geană, Moraru, Buhai, Bănuț și Bulimar, testarea celorlalți având loc azi.
Nu putem juca nici măcar meciul de miercuri din Cupa României pentru că singurii jucători care ies din izolare înainte de ziua în care e programat sunt Straton și Șerban (accidentat), iar niciun alt fotbalist accidentat care e negativ nu poate reveni până atunci. Nu avem soluții și nu dorim nimănui să ajungă în situația noastră” - MM Stoica.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News