FCSB - Dinamo 2-1 | Coman + Olaru = K.O.! Vicecampioana a tremurat pe final de derby după golul lui Gregorio

FCSB - Dinamo 2-1 | Coman + Olaru = K.O.! Vicecampioana a tremurat pe final de derby după golul lui Gregorio Superliga

FCSB a câștigat meciul cu Dinamo din a doua etapă a Superligii României. 

FCSB 2-1 Dinamo 

FINAL!

  • Fcsb Dinamo Live Text De La Ora 21 30 Cum Necum Dinamo Inca Este Peste Fcsb La Numarul De Victorii In 5

Min. 90+5: Schimbare la FCSB! Radaslavescu intră în locul lui Djokovic. 

Min. 90: Meciul se prelungește cu șase minute. 

Min. 83: GOOOOOL DINAMO! Neluț Roșu șutează puternic de la marginea careului și trimite în transversală, balonul ajunge la Cristian Costin, care îi dă în spate lui Larrucea, spaniolul șutează, Târnovanu gafează și scapă balonul, care ajunge la Gregorio, iar fotbalistul înscrie. 

Min. 81: Încă o schimbare și la Dinamo! Țîră intră în locul lui Abdallah!

Min. 77: Încă o schimbare la FCSB! Florinel Coman iese din teren, în locul lui intră Ovidiu Popescu. 

Min. 76: OCAZIE FCSB! Contraatac al vicecampioanei, Compagno pătrunde în careu și șutează, Golubovic respinge, balonul ajunge la Edjouma, care a trimis peste poartă. 

Min. 74: Andrei Cordea încearcă un șut de la mare distanță, dar trimite pe lângă poartă. 

Min. 71: Încă o schimbare la FCSB! Edjouma intră în locul lui Olaru. 

Min. 67: Darius Olaru șutează puternic de la distanță, dar balonul se duce mult pe lângă poartă. 

Min. 64: Încă o schimbare la Dinamo! Cristi Costin intră în locul lui Ghezali. 

Min. 58: Dublă schimbare și la Dinamo! Politic intră în locul lui Bani, în timp ce Gonzalo Gregorio l-a înlocuit pe Iglesias. 

Min. 46: A început a doua repriză! Dublă schimbare la FCSB! Compagno și Cordea au intrat în locul lui Miculescu și Băluță. 

PAUZĂ

Min. 35: GOOOOL FCSB! Degringoladă în apărarea dinamoviștilor, balonul ajunge la Darius Olaru, care pătrunde în careu și șutează pe jos, învingându-l pe Golubovic. 

Min. 30: GOOOOOL FCSB! Florinel Coman primește la marginea careului, îl driblează pe De Moura și înscrie cu un șut puternic! 

Min. 25: Dinamoviștii gafează aproape de propriul careu, balonul ajunge la Djokovic, care șutează cu dreptul din afara careului și trimite peste poartă. 

Min. 9: OCAZIE FCSB! Reluare din corner, Florinel Coman înalță balonul la prima bară pentru Șut, care trimite puternic cu capul, mingea se duce spre transversală și e respinsă de Golubovic. 

Min. 9: Șut spre poarta lui Golubovic! Darius Olaru a primit de la Băluță în careu, s-a dezechilibrat, dar s-a repliat, a șutat dar balonul s-a dus pe lângă poartă. 

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start:

FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic - Olaru, Șut, Djokovic - Băluță, Miculescu, Coman
Rezerve: Vlad - Compagno, Lixandru, Edjouma, Gheorghe, Ovidiu Popescu, Ngezana, Radaslavescu, Cordea
Antrenor: Elias Charalambous 

Dinamo: Golubovic - De Moura, Giafer, Grigore, Amzăr - Ghezali, Larrucea, Iglesias, Neluț Roșu - Bani, Abdallah
Rezerve: Dujmovic - Bena, Iulian Roșu, De Almeida, Țîră, Politic, Borcea, Patriche, Costin
Antrenor: Ovidiu Burcă


FCSB - Dinamo, ”Eternul Derby” al fotbalului românesc din Superligă, se joacă sâmbătă de la ora 21:30, în cadrul etapei a doua a campionatului, LIVE TEXT pe Sport.ro.

UPDATE ORA 13:00 Statistica ”Eternului Derby” în Liga 1 este una surprinzătoare: Dinamo are mai multe victorii decât Steaua/FCSB, 49 vs 47! Însă există o competiție în care ”câinii” s-au distrat mereu cu marea rivală: Cupa Ligii, golaveraj 14-2 pentru Dinamo în cele 3 întâlniri directe!

UPDATE ORA 11:00 Ultimele informații despre derby, oferite de FCSB pe pagina oficială de Facebook!

Nu a fost să fie în Ghencea, după ”epopeea” CSA Steaua vs FCSB, așa că ”meciul cu cel mai mare impact din istoria fotbalului românesc”, după cum îl descrie LPF, se va juca pe pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală și va fi arbitrat la centru de Sebastian Colțescu.

Octavian Popescu (FCSB), suspendat, și Antonio Bordușanu (Dinamo), încă nerefăcut, sunt absenții din derby.

Cum-necum, Dinamo încă este peste FCSB la numărul de victorii în ”Eternul Derby”

Privind strict continuitatea sportivă pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 150 de ori, de 47 de ori au câştigat gazdele din această rundă, de 49 de ori s-au impus vizitatorii, iar alte 54 de partide s-au terminat la egalitate.

2,72 goluri / meci este media înregistrată de-a lungul timpului în disputele din campionat, aceasta fiind una foarte bună pentru un derby inclus pe lista celor mai importante din Europa.

Când a câștigat ultima dată Dinamo din postura de echipă oaspete

Ultimul succes bifat pe prima scenă de dinamovişti din postura de oaspeţi datează din 25 aprilie 2011, FCSB - Dinamo 0-1, gol înscris de Gabriel Torje. 

Au urmat șapte succese ale roş-albaştrilor şi șase remize. (Info: LPF)

Elias Charalambous înainte de derby

”Știu istoria, că va fi un derby, dar nu poți spune multe lucruri. 

Vom trata toate meciurile la fel, cel mai important e ce arătăm pe teren, trebuie să arătăm atitudine, să fim agresivi, știm că Dinamo e o echipă căreia îi place să joace fotbal, vom vedea la ora meciului”, a spus Elias Charalambous, antrenorul lui FCSB.

Ovidiu Burcă înainte de derby

”Ne așteaptă un meci foarte dificil, contra celei mai bune echipe din campionat, cred eu, cu jucători de foarte mare talent, o echipă care în mod normal, anul trecut, dacă era puțin mai atentă, ar fi trebuit să câștige campionatul. 

Nu știu dacă poate fi un avantaj că se joacă pe Arcul de Triumf, un avantaj în contextul în care cunoaștem vestiarele și tribunele, în condițiile în care stadionul va fi plin de suporteri ai FCSB-ului, nu cred că e un avantaj foarte mare. 

Sunt mulți jucători noi, noi am pregătit derby-ul ăsta și în Liga2, pentru că i-am întâlnit pe cei de la CSA Steaua, cumva niște rude de-ale FCSB-ului, nu aș dori să intru eu în polemica cine și cum este, dar am simțit cumva ce înseamnă un derby al fotbalului românesc”, a declarat Ovidiu Burcă, tehnicianul lui Dinamo.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!