FCSB - Dinamo | Un nume important al "câinilor roșii", de partea adversarilor: "Au jucători care fac diferența"
FCSB - Dinamo este derby-ul etapei a doua din Superliga României. Partida începe de la 21:30 și este LIVE TEXT pe www.sport.ro.
Înaintea confruntării care va avea loc pe stadionul "Arcul de Triumf", Marius Niculae a prefațat duelul dintre cele două formații, considerat derby-ul istoric din fotbalul românesc.
Fostul jucător al "câinilor roșii" este de părere că FCSB are prima șansă, ținând cont de valoarea lotului pe care îl are la dispoziție.
"Am văzut și meciul lor. La fel, o primă repriză extraordinar de bună făcută de cei de la FCSB. Va fi un meci foarte greu (n.r. pentru Dinamo). FCSB are un lot valoric mult mai bun. Pornește ca favorită, clar.
Au jucători care fac diferența. Florinel Coman continuă forma bună pe care a arătat-o și în campionatul trecut. Sunt jucători tineri care vor să demonstreze.
Mă refer la Miculescu, probabil o să revină și Tavi Popescu, Pantea, pe care l-am avut la U21, un jucător din punctul meu de vedere de mare perspectivă, Târnovanu, la fel, un jucător care s-a maturizat.
E o echipă foarte bună cea a FCSB, cu jucători tineri și bineînțeles cu cei cu experiență care sunt acolo și încheagă o echipă puternică. Este una dintre favoritele la titlu sezonul ăsta, din punctul meu de vedere", a declarat acesta, potrivit iAM Sport.
Cum se poate impune Dinamo în derby
Marius Niculae a explicat că, totuși, într-o întâlnire de o asemenea importanță se poate întâmpla orice, motivația jucătorilor fiind una imensă.
"În derby-uri orice este posibil, se poate întâmpla orice. Dinamo are șansa ei, de ce nu, chiar dacă pornește favorită FCSB.
Și Universitatea Craiova pornea clar favorită, dar pe teren nu s-a văzut acest lucru. Deși scorul la final arată, totuși, o diferență, nu reflectă realitatea din teren", a adăugat acesta.
Antrenamentele FCSB-ului înainte de meciul cu Dinamo (21.07.2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News