FCSB face două schimbări în echipă pentru meciul cu Oțelul! Cine îl înlocuiește pe Băluță
Superliga
Meciul FCSB - Oțelul Galați se joacă pe Arena Națională, astăzi, de la ora 21:00, în runda #18 din Liga 1.
Din articol
Spre deosebire de meciul cu Dinamo (1-0), din etapa precedentă, FCSB face două schimbări în echipa de start. Damjan Djokovic este trecut pe banca de rezerve, iar în locul său apare Ovidiu Popescu, în timp ce Alexandru Băluță, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, este înlocuit de Andrea Compagno.
Pentru atacantul italian este primul meci ca titular din ultimele săptămâni, după ce la meciul cu FC U Craiova (2-1) nu a fost în lot din cauza clauzei existente în acordul de transfer cu clubul oltean, iar la derby-ul cu Dinamo (1-0) a început pe bancă.
Echipa folosită de FCSB pentru meciul cu Oțelul
- FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Olaru, Șut, Ov. Popescu - Miculescu, Compagno, Coman
- Rezerve: Vlad, Dawa, Haruț, Pandele, Toma, Ganea, Rotariu, Radaslavescu, Djokovic
- Antrenor: Elias Charalambous
FCSB și Oțelul Galați se întâlnesc pentru a treia oară în acest sezon. În manșa tur din campionat, vicecampioana s-a impus la limită, scor 2-1, în timp ce în Cupa României, partida s-a încheiat la egalitate.
Gălăţenii sunt neînvinşi în ediţia curentă pe teren advers, palmaresul acestora în deplasare cuprinzând două victorii şi şase rezultate de egalitate.
Dacă se va impune în meciul cu Oțelul Galați, FCSB se va distanța la 8 puncte față de CFR Cluj și Universitatea Craiova.
De cealaltă parte, o victorie în dreptul gălățenilor i-ar apropia de zona de play-off.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI