VIDEO FCSB, fără patru jucători la meciul cu CFR Cluj

FCSB va juca pe terenul lui CFR Cluj, duminică, de la ora 21:00, în runda a patra din play-off-ul Ligii 1.

Liderul FCSB merge în Gruia cu un avans de 10 puncte față de a doua clasată, CFR Cluj. Formația roș-albastră poate face un nou pas mare către titlu în cazul unei victorii.

FCSB, fără 4 jucători la meciul cu CFR Cluj

La meciul cu CFR Cluj, FCSB nu se va putea baza pe Alexandru Băluță, Ovidiu Popescu, Ionuț Panțîru și Luis Phelipe. Toți cei patru au în continuare probleme medicale și nu vor fi nici măcar pe bancă.

"Băluță e out pentru meciul de mâine, nu este 100% pentru a fi cu noi. La fel și Ovidiu Popescu, Panțîru și Luis Phelipe, care vor lipsi de la meciul de mâine", a spus Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare meciului CFR Cluj - FCSB.

Vineri, Gigi Becali a anunțat că Alexandru Băluță va fi menajat la meciul cu CFR Cluj, iar atacantul ar putea reveni pe teren în runda următoare, la derby-ul cu Rapid, de pe Arena Națională.

Finanțatorul de la FCSB a anunțat și echipa de start pe care se va baza la meciul cu CFR Cluj.

"Avem aşa: Coman, Miculescu şi George (n.r. Tavi Popescu) în față. La mijloc sunt Şut, Olaru şi Lixandru, iar în apărare e Radunovic. La centrali îi las pe ei să aleagă, că ei ştiu de la antrenamente.

Nu ştiu dacă va fi Chiricheş cu Ngezana sau intră Dawa. Poate o să fie nevoie de Dawa. În dreapta va fi Crețu. Au făcut antrenamente şi cu Ngezana fundaş dreapta, dar nu funcționează bine", a spus Gigi Becali, la Prima Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!