FCSB - HERMANNSTART 3-0 | FCSB revine pe locul 2! Hora a marcat primul sau gol la FCSB, Teja e la prima victorie ca antrenor al echipei
Urmarim si comentam impreuna FCSB - HERMANNSTADT de la ora 20:00 pe www.sport.ro, Facebook / Sport.ro si in aplicatia Sport.ro!
LIVE FCSB - Hermannstadt 3-0
Min 90+3 Final de meci!
Min 90+2 GOL FCSB! Teixeira este lasat singur cu portarul de centrarea lui Benzar si inscrie fara probleme.
Min 86 Lendric trage peste vinclul coltului scurt. Oaspetii rateaza inca o situatie importanta.
Min 80 Replica FCSB vine imediat. Dubla ocazie ratata de echipa lui Teja.
Min 79 Hermannstadt rateaza o ocazie uriasa! Sibienii preseaza pe final de meci.
Min 49 Reflex fabulos al lui Balgradean la lovitura de cap a lui Dandea.
Min 46 A inceput repriza a doua! Planic intra in locul lui Pintilii.
Min 45 Final de repriza!
Min 39 Tanase rateaza o ocazie uriasa: dribleaza portarul, dar alege sa se mai intoarca o data. Trage in plasa laterala.
Min 32 Probleme in apararea lui FCSB! Dumitru scapa singur in pozitie centrala, dar sutul sau pe coltul lung trece pe langa.
Min 31 Reluarea cu capul a lui Dandea, din 11 metri, trece putin peste. Cea mai mare ocazie pentru Hermannstadt!
Min 28 Sutul lui Man, pe coltul lung, trece putin pe langa.
Min 17 GOL FCSB! Hora inscrie si el! Reluare din 6 metri dupa ce castiga duelul cu fundasul. Centrare perfecta a lui Benzar.
Min 3 GOL FCSB! O noua deviere, de aceasta data in poarta. Centrarea lui Man in fata portii este deviata in proprie poarta de Dalbea.
Min 2 Sutul lui Benzar, deviat, cade pe plasa! Prima mare ocazie a meciului.
Min 1 A inceput partida!
FCSB: Balgradean - Benzar, Balasa, Filip, Morais - Pintilii - Man, Matei, Tanase, Coman - Hora
Rezerve: Vlad, Gnohere, Planic, Rusescu, Stoian, Roman, Teixeira
Hermannstadt: Cabuz - Tatar, Dandea, Dalbea, Stoica, Popovici - Offenbacher, Pedro Moreira, Dumitriu - Blanaru, Jazvic
Rezerve: Lendric, Petrescu, Pamfile, Acsinte, Mijuskovic, Pirvulescu, Ciorgovean
FCSB intalneste Hermannstadt pe National Arena, in al doilea meci din acest an in Liga 1. Echipa antrenata de Mihai Teja nu a reusit sa invinga Dunarea Calarasi in deplasare.
Dupa meciul de la Calarasi, patronul FCSB, Gigi Becali, a izbucnit si si-a facut praf jucatorii, criticand subtil si schimbarile facute de Mihai Teja.
Pentru meciul cu Hermannstadt, Teja a anuntat ca are o echipa completa, insa, in ciuda valorii tuturor jucatorilor, unii dintre ei vor fi lasati in afara lotului.
"Deocamdata suntem in formula completa. Chiar ma gandeam si vorbeam si cu baietii. De acum inainte la fiecare meci vor ramane 3-4 jucatori in tribuna. Asta este viata, imi pare rau, sunt jucatori de calitate, sunt jucatori foarte buni, deci suntem bine din punct de vedere cantitativ si calitativ. Avem un grup bun, un grup omogen, un grup cu calitate, dar asta este. Pana la urma, numai 18 fotbalisti intra pe foaie, numai 11 intra pe teren", a spus Teja inaintea meciului cu Hermannstadt.
Antrenorul stelist a spus ca nu se teme de echipa lui Vasile Miriuta, insa o respecta.
"Fiecare meci este foarte greu, cu Steaua orice echipa incearca sa se autodepaseasca.
Poate ca nu am avut cel mai bun start. E normal ca patronul sa critice unele lucruri atunci ca nu merg bine si sa laude atunci cand merg bine.
Nu ne sperie Hermannstadt, dar ii respectam. Au o echipa buna, periculoasa, omogena, au obtinut rezultate bune. Vom incerca sa-i anihilam si sa castigam jocul.
Probabil ca vor juca tot asa, vor incerca sa se inchida. Au jucatori iuti pe contraatac.
Sunt multumit de toti jucatorii, sunt concentrati, lucreaza bine. Cred ca ne trebuie prima victorie", a spus Mihai Teja.
VEZI SI:
**Asa e la Craiova! Petrecere cu lautari in fata stadionului + interviu cu Alex Mitrita
Aboneaza-te AICI la canalul nostru de YouTube
Vasile Miriuta: "FCSB e favorita"
De partea cealalta, Vasile Miriuta stie unde se afla echipa sa inainte de duelul cu FCSB, insa considera ca fiecare formatie are o sansa. Antrenorul celor de la Hermannstadt a recunoscut ca stelistii pornesc drept favoriti si a laudat lotul lui Mihai Teja, spunand ca il apreciaza si il respecta pe antrenorul stelist.
"Avem un meci foarte greu, foarte important pentru noi, cu FCSB. Din pacate, va lipsi Company. Va lipsi si Juvhel Tsoumou, care e suspendat. Dar, avem 22 de jucatori in lot, iar cei care vor intra, speram sa ii suplineasca pe cei doi", a spus Miriuta la conferinta de presa dinaintea meciului cu FCSB.
"Important e sa ne aparam bine, pentru ca, dupa aceea, vom putea si ataca. In primul rand trebuie sa ne aparam bine, cum am facut-o si in celelalte jocuri, cu CFR-ul, sau cu Viitorul si la Iasi, cand n-am luat gol", a continuat Miriuta.
"Am mai spus-o, cu CFR, FCSB si Craiova, daca scoatem puncte, e un bonus pentru noi, pentru ca noi nu cu ele ne batem pentru a ramane in Liga 1. Cu alte echipe ne batem. Nu suntem victime sigure. Intr-adevar, FCSB e favorita luni, e o echipa buna, a adus un antrenor nou, tanar, unul dintre antrenorii buni din noul val, il respect pe Mihai, pe Teja. Au jucatori de valoare, dar si eu am jucatori foarte buni, care stiu exact ce au de facut luni seara", a adaugat Miriuta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News