EXCLUSIV FCSB, oferte pentru Andrei Vlad! Clauza specială solicitată de Gigi Becali, tocmai pentru ca mutările să pice  

FCSB, oferte pentru Andrei Vlad! Clauza specială solicitată de Gigi Becali, tocmai pentru ca mutările să pice   Superliga

Andrei Vlad a intrat într-un con de umbră de ceva timp, de luni bune, în urma unor gafe care au făcut stafful FCSB-ului să înceapă să mizeze pe Ștefan Târnovanu, titular și acum în poarta vicecampioanei.

Doar o partidă a prins Andrei Vlad (24 de ani) în acest sezon, în Cupa României, contra FC Bihor, după aproape un an în care nu a mai știut cum e să fie titular într-un duel oficial. Cu toate acestea, pe numele portarului născut la Târgovişte au venit mai multe oferte de împrumut, dar care au fost refuzate.

FCSB a refuzat împrumutul lui Andrei Vlad! 

Sursele Sport.ro au aflat că Vlad a avut destule propuneri în vară, atât din SuperLiga României cât și din afara țării, doar că Gigi Becali s-a opus mutărilor. Patronul FCSB-ului a cerut o sumă în jurul a 500.000 de euro pentru împrumut, dar și o clauză de transfer definitiv cu clubul în cauză, după șase luni sau un an, în funcție de acord, care să aducă în conturile clubului alți bani.  

  • Fcsb A Plecat Spre Londra Nepotul Lui Gigi Becali Si Viorel Hrebenciuc Au Insotit Delegatia 16

Așa se face că Andrei Vlad continuă la FCSB până cel mai devreme în iarnă, chiar dacă a anunțat clubul că vrea să plece și este dispus să încerce o nouă experiență în România sau în altă parte. Clauza de împrumut a fost un impediment în calea mutărilor, dar și o garanție a lui Gigi Becali că va avea o rezervă de valoare pe postul de portar, după cum chiar omul de afaceri a declarat în urmă cu două săptămâni.

Era greu ca un club să plătească sute de mii de euro pentru împrumutul unui portar. Un portar care a și pierdut ritmul meciurilor oficiale.

Gigi Becali a anunțat încă din vară că Andrei Vlad își dorește să plece de la FCSB sub formă de împrumut, pentru a avea posibilitatea să apere mai mult, însă omul de afaceri l-a refuzat.

FCSB și Gigi Becali vor un portar de valoare, din acest motiv nu au renunțat la Andrei Vlad 

Goalkeeper-ul nu mai apărase, înaintea partidei cu FC Bihor, din Cupa României, din luna noiembrie a anului trecut, Ștefan Târnovanu fiind titularul obișnuit al postului de portar. Totuși, Gigi Becali vrea să aibă la dispoziție o variantă solidă de rezervă și nu a acceptat să îl cedeze pe Vlad sub formă de împrumut.

Doar cinci meciuri a strâns Andrei Vlad în sezonul trecut, trei în SuperLiga României și două în Cupa României. Acum, 450.000 de euro este cota de piață a portarului, potrivit Transfermarkt. E clar că portarul nu e mulțumit cu statutul de rezervă la vicecampioana României, astfel că și-ar fi dorit o nouă provocare, dar s-a lovit de refuzul lui Gigi Becali. 

Andrei Vlad ar fi fost și pe lista de transferuri a Universității Cluj, dar patronul bucureștenilor nu a vrut să audă de această mutare.

”Andrei Vlad a găsit el o echipă, că vrea să plece. Să-l împrumut. Că vrea să apere și el. Păi, bine, tata, du-te, i-am zis. Rămâne doar cu un portar, punem un jucător de câmp.

N-avem nevoie de un portar de rezerve. Ce, avem nevoie de portar de rezervă? Dacă dai mingea la adversar, cadou, nu mai aperi!”, a spus Becali.

Andrei Vlad știa de oferte 

Vlad știa că există interes pentru el, conform surselor Sport.ro, iar din acest motiv a și cerut să plece de la FCSB, fie și doar sub formă de împrumut. S-a lovit de refuzul lui Gigi Becali, dar un motiv în plus pentru care nu s-a concretizat nimic a fost și clauza de împrumut de aproximativ 500.000 de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!