Campioana României a obținut trei puncte importante pe Arena Națională și a ajuns, astfel, pe locul 3 în clasament cu 27 de puncte obținute după 17 etape desfășurate.
FCSB a înregistrat până acum șapte victorii, la care s-au adăugat și șase rezultate de egalitate, dar și patru înfrângeri, ultima survenită chiar joi, în etapa restantă cu FC Botoșani (0-1).
Elias Charalambous a spus care este obiectivul lui FCSB: ”Câștigăm încredere”
La flash-interivu, Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a punctat faptul că obiectivul campioanei este să câștige din nou SuperLiga României. Anul trecut, FCSB s-a impus pentru prima dată în nouă ani în primul eșalon al României.
”Când câștigi meciuri, câștigi încredere, vrem să ne apropiem de primul loc, ăsta e targetul nostru și în acest an, să câștigăm titlul”, a spus Elias Charalambous.
FCSB - Unirea Slobozia 3-0
Gazdele au deschis scorul în minutul 27, în urma execuției lui Darius Olaru. Căpitanul campioanei i-a pasat decisiv, ulterior, lui Daniel Bîrligea, care a dus scorul la 2-0 în minutul 45+2.
David Miculescu a închis tabela de marcaj la 3-0 în minutul 71, iar FCSB a obținut toate cele trei puncte.