NEWS ALERT FCU Craiova are antrenor: Nicolo Napoli, din nou! Italianul se află la mandatul cu numărul NOUĂ pe banca oltenilor
FCU Craiova a anunțat cine preia banca tehnică după demiterea lui Marius Croitoru!
Nicolo Napoli revine pe banca tehnică a lui FCU Craiova, după cum a anunțat clubul prin intermediul unui comunicat oficial. Antrenorul italian s-a aflat ultima dată tot pe banca oltenilor, însă s-a despărțit de club în iunie 2022, iar în locul său a fost numit Marius Croitoru. Recent, Adrian Mititelu și-a exprimat regretul față de schimbarea făcută pe banca tehnică.
„Nicoló Napoli este noul antrenor al Științei!
Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că tehnicianul italian a semnat un contract cu gruparea alb-albastră până în vara anului 2023”, se arată în comunicatul clubului.
Ce spunea Nicolo Napoli în urmă cu o lună
„Nu m-a sunat nimeni de la Craiova și nici nu cred că mă sună Mititelu. Mi-au scris mulți suporteri pe Facebook ca să-mi spună că mă așteaptă înapoi la echipă. Mititelu va găsi alt antrenor liber.
Am citit că vrea antrenor de top? De top, aha. Eu nu sunt de top, eu sunt de «tip». Cine e antrenor de top? El nu are bani și vrea unul de top care cere salariu 15.000 de euro pe lună.
Sper ca Mititelu să se trezească și să aleagă un antrenor de top. După două luni să-l dea afară, așa rămâne fără bani de țigări în buzunare și falimentează echipa. Eu am oferte din Turcia. E posibil să găsesc acolo o echipă pe care să o antrenez. O să vin la Craiova pe 26 octombrie într-o vacanță de două-trei zile cu soția. Să mă întâlnesc cu prietenii”, a spus Nicolo Napoli pentru GSP.ro
Marius Croitoru, văzut responsabil de Adrian Mititelu pentru forma slabă a lui FCU
„Pun antrenor când voi găsi pe cineva care se va plia pe ce vreau. Mă grăbesc, dar încet cum e vorba aia. Graba strică treaba şi nu vreau să mă grăbesc, aşa era şi când l-am pus pe Croitoru în vară, când eram în închisoare. A fost o mare greşeală numirea lui, s-a distrus echipa. În perioada lui Trică, echipa era de play-off, cu Napoli la fel, a urmat cursul clubului.
Când a venit Marius, i-am dat libertate totală. A venit cu nişte idei de joc, cu alt stil de joc care a destabilizat echipa. Când e presiunea care e la Craiova, începi să nu mai mergi, iar noi acum nu mai luăm puncte.
Acum aşteptăm un antrenor, dar sper să nu vină unul care să-i termine pe jucători. Vrem un antrenor care să se plieze pe filozofia clubului, sper ca într-o săptămână să rezolvăm.
Sarcinile pe care le cer antrenorilor sunt, de exemplu, cu privire la stilul de joc, la formulă. Noi vrem să-l punem în valoare pe Bauza, el e cel mai important jucător din echipă. Mai sunt şi alte chestiuni legate de jucători, din ce ţări vin, stilul lor. Nu pot să dau afară un jucător pentru că nu vrea un antrenor.
Aşa a fost şi cu Compagno când l-am adus. Antrenorii nu prea îl voiau, dar eu insistam cu el”, a spus Adrian Mititelu pentru Prima Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News