FCU Craiova, transferuri pe bandă rulantă „O să vă atragă interesul!”. Adrian Mititelu mai promite câteva mutări
FCU Craiova 1948 s-a menținut departe de zona fierbinte a clasamentului în stagiunea trecută, iar acum va ataca o poziție mult mai bună în campionat.
Șase mutări au fost efectuate până în clipa actuală la FCU Craiova, iar Adrian Mititelu a promis că vor mai exista. Mai mult, patronul grupării oltene este sigur că echipa sa va arăta bine în noul sezon.
„Mai avem 2-3 jucători care ar putea să ajungă la noi, dar lucrurile nu sunt clare. 100% vor mai veni cel puțin doi jucători, poate chiar trei. Avem o echipă foarte bună. Să nu fiți pesimiști, vom avea o echipă foarte bună anul ăsta. Sunt convins că anul ăsta o să vă placă de noi. O să fie o echipă care va atrage interes.”, au fost cuvintele lui Adrian Mititelu, la Digi Sport.
Adrian Mititelu, eliberat din închisoare
Detenția lui Adrian Mititelu, patronul FC U Craiova aflat în închisoare de un an și șapte luni, a luat sfârșit miercuri, conform unei decizii a Curții de Apel.
“ELIBERAT!!!!!”, a reacţionat pe Facebook Adrian Mititelu Jr. după decizia de miercuri a Curţii de Apel Craiova.
Mititelu, condamnat la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală la transferul lui Mihai Costea
Judecătorii Curții de Apel au confirmat punerea în libertate a lui Mititelu din penitenciarul Pelendava din Craiova, respingând apelul făcut de DNA.
Patronul clubului din Liga 1 fusese condamnat în noiembrie 2020 la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul transferului lui Mihai Costea la Steaua/FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News