GALERIE FOTO Fiica lui Marius Șumudică a reacționat după numirea tehnicianului la Rapid. Mesajul transmis de Sarah
Clubul Rapid a anunţat, marţi seară, revenirea lui Marius Şumudică pe banca tehnică, în locul nord-irlandezului Neil Lennon.
În vârstă de 53 de ani, tehnicianul va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon.
La scurt timp după oficializarea numirii, Sarah Șumudică a postat un mesaj pe contul de Intagram: "Acum suntem acasă!".
"Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleștiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment.
Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator față de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile așa cum trebuie și să ieșim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea așteaptă. Știu că sunt așteptări.
Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reușesc, este plăcerea vieții mele! Fotbalul mi-a dat tot în viață, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viață! Am fost campion cu Rapid și sper să fiu campion cu Rapid și din postura de antrenor. Acesta este visul meu", a declarat noul antrenor al Rapidului.
Cifrele lui Marius Șumudică la Rapid
Crescut în galeria alb-vişinie, Marius Şumudică a câştigat titlul de campion în 1999, an în care a obţinut şi titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României şi unu în cupele europene.
Ca fotbalist, Marius Șumudică a evoluat în Giuleşti timp de trei sezoane, între 1997 şi 1999, dar şi în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câştigând şi Cupa României de două ori, în 1998 şi 2002.
Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.
După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.
Primul meci cu Marius Şumudică pe banca tehnică va avea loc vineri seara, de la ora 22:00, la Iaşi, atunci când Rapid caută să “spargă gheaţa” cu prima victorie a sezonului, împotriva Politehnicii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News