Fl.Costea, noul capitan al Craiovei: "Vreau la nationala!"
Florin Costea a preluat banderola de capitan de la exilatul Dorel Stoica si anunta ca este gata sa revina la nationala.
"Nu conteaza unde ma vede lumea fotbalului, ci unde ma vede antrenorul echipei nationale. Nu vreau sa comentez acest subiect. Cu Razvan Lucescu nu am vorbit deloc in ultimul timp. De plecarea lui Stoica nu stiu nimic, astazi am primit banderola. Ce va fi in viitor vom vedea. Cu siguranta, e mai multa responsabilitate pentru mine.
Se va vedea la meciul cu Astra daca aceasta pauza a fost binevenita. Noi asa credem ca este binevenita. Ne-am pregatit foarte bine. Asteptam meciul cu Astra, pe care sper sa-l castigam. Nu cred ca Nicolo Napoli se gandeste la meciul cu noi pentru ca de la acest meci poate castiga trei puncte, nu 10, cred ca vede toate meciurile la fel. Dupa trei goluri cu Alba Iulia, sper sa dau unul cu Astra si sa castigam asta este important!" a declarat Florin Costea, conform site-ului oficial al Universitatii.
In weekend, Craiova a ramas fara capitan! Adrian Mititelu i-a dat o hartie lui Dorel Stoica prin care acesta poate semna cu orice echipa din strainatate in schimbul sumei de 300.000 de euro. ProSport scrie ca adevaratul motiv a fost salariul imens al lui Stoica, de 380.000 de dolari pe an la care nu a dorit sa renunte.
"Dorel Stoica a primit acceptul conducerii Universitatii Craiova de a se transfera in strainatate pentru suma de 300 de mii de euro.
Dupa o discutie cu presedintele Adrian Mititelu, cei doi au cazut de acord ca, dupa aproape patru ani si jumatate, fostul capitan sa poata sa mearga la o echipa din strainatate. Se pare ca principialul argument a fost acela ca, in ultimul timp, Stoica era dur contestat de suporteri, el afirmand de multe ori ca nu se poate concentra atunci cand intra pe gazon, din cauza injuraturilor suporterilor." se arata pe site-ul Craiovei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News