Flavius Stoican, încântat de noul transfer de la Dinamo: ”Mă bucur că a fost de acord să vină”

Flavius Stoican, încântat de noul transfer de la Dinamo: ”Mă bucur că a fost de acord să vină” Superliga

Dinamo l-a testat în amicalul cu Popești-Leordeni pe Baptiste Aloe.

Fotbalistul de 27 de ani nu a semnat încă cu "câinii roșii", însă ar putea deveni jucătorul echipei cât de curând. Fundașul portughez cotat la 125 de mii de euro urmează să semneze un acord cu clubul din Ștefan cel Mare.

Crescut de Marseille, acesta a mai evoluat pentru Valenciennes, Beerschot sau Arouca, înainte să ajungă să negocieze cu Dinamo. Acesta l-a impresionat pe Flavius Stoican la ultimul meci amical, chiar dacă echipa lui a pierdut. Pentru Dinamo, următorul meci este derbyul cu FCSB.

A jucat, o să mai continue cu noi, o sa îl mai vedem, este un jucător care are într-adevăr un CV foarte bun şi am vrut să îl văd pentru că în ultimul timp nu a jucat.

Mă bucur că a fost de acord să vină să îl vedem, pentru că are luni bune în care doar s-a antrenat. Este un jucător care a jucat la un nivel destul de mare, iî lipseşte şi lui ritmul, dar rămâne la noi şi e posibil să fie în lotul nostru”, a declarat Flavius Stoican.

Dinamo, înfrângere neașteptată într-un amical

Dinamo a disputat miercuri un meci amical, în compania echipei SC Popești Leordeni.  Echipa din liga a treia a câștigat meciul cu 2-1. Acesștia sunt jucătorii folosiți de Stoican în acest meci:

Primul 11: Chesneau – Buleică, Jovanovic, R. Grigore, Tomozei – G. Crețu, Rodriguez, Răducan – Bani, Celar, Amzar

Au mai mai fost introduși pe teren: Fara, Figueiredo, C. Matei, Pierret, Giafer, Stelea, Baptiste, Țone, Mitran, Penescu, Floarea, Curea, Spînu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!