Flavius Stoican, la un pas de revenirea în Liga 1! Ce echipă ar putea prelua fostul antrenor al lui Dinamo

Flavius Stoican, la un pas de revenirea în Liga 1! Ce echipă ar putea prelua fostul antrenor al lui Dinamo Superliga

Flavius Stoican (45 de ani) este aproape de revenirea în Liga 1, la cinci luni de la despărțirea de Dinamo.

CS Mioveni nu a avut un start de sezon foarte bun. A obținut doar un punct în primele șase etape din acest sezon, astfel că s-ar pregăti demiterea antrenorului Alexandru Pelici, care a promovat echipa în Liga 1 și care a fost ”principal” și în sezonul precedent. 

 Flavius Stoican, la un pas de revenirea în Liga 1!

GSP.ro notează că Flavius Stoican este favorit să-i ia locul tehnicianului pe banca grupării argeșene. Cele două părți poartă deja discuții cu privire la condițiile în care antrenorul de 45 să preia echipa.

Flavius Stoican a pregătit două echipe în sezonul precedent, pe FCU Craiova și Dinamo. Pe banca echipei lui Adrian Mititelu a rezistat timp de patru meciuri, iar la Dinamo a plecat după opt partide, din cauza rezultatelor modeste.

Stoican s-ar întoarce la Mioveni după aproape zece ani. A mai pregătit echipa și în sezonul 2012-2013, pentru 17 meciuri. Tehnicianul a mai pregătit Chindia, Dinamo II, Dinamo, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii, Poli Iași, Petrolul și Viitorul Tg. Jiu.

„Ne așteptăm de la toți să dea un randament mai bun. Facem greșeli care ne costă puncte. A fost o fază simplă în prima repriză, trebuia oprit jocul la Ișfan.

Vom vedea săptămâna viitoare. Sperăm să mai vină jucători și să îi integrăm. Cu VAR nu știu dacă nu a fost gol pentru noi în prima repriză.

Tot timpul e presiune pe umerii noștri (n.r. antrenorii). Sunt liniștit. Dacă se consideră să se schimbe antrenorul, asta e viața noastră. Trebuie să luăm în calcul orice situație”, a declarat Alexandru Pelici, la finalul meciului cu FC Argeș, pierdut cu 0-1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!