Flavius Stoican nu mai este ”biletul câștigător” pentru Dinamo: ”Nu sunt Mesia, n-am baghetă magică”
Flavius Stoican a vorbit din nou despre salvarea lui Dinamo de la retrogradare, obiectiv ce pare din ce în ce mai realizabil după ce problemele de la Gaz Metan Mediaș s-au agravat.
Dacă la început era încrezător că el este ”biletul câștigător” pentru Dinamo, Stoican pare, acum, mai precaut cu privire la situația clubului pe care îl antrenează.
Flavius Stoican nu mai e „biletul câștigător”: ”Nu sunt Mesia, n-am baghetă magică”
„Atunci când am venit la Dinamo, clar îmi doream, și merg pe aceeași linie, să încerc cu toți cei care iubesc Dinamo, să salvăm Dinamo! Nu spun că eu singur, nu sunt Mesia, n-am baghetă magică, doar vreau să muncesc. Am încredere că ceea ce facem și ceea ce ne dorim o să se și realizeze”, a spus Stoican, la conferința de presă premergătoare meciului cu Gaz Metan.
Cu Stoican pe bancă, Dinamo a înregistrat un rezultat de egalitate și patru înfrângeri (trei dintre acestea la scor), cu 15 goluri primite și două marcate!
„Sunt gata de performanță, ați tras biletul câștigător!”, spunea Stoican în decembrie, când a fost instalat la Dinamo, pentru GSP.ro.
Dinamo este pe locul 15, cu 13 puncte, la nouă puncte distanță de următoarea clasată, Gaz Metan Mediaș, cu care va juca în următoarea etapă.
Ultimele meciuri ale lui Dinamo din sezonul regulat:
Dinamo - Gaz Metan
Rapid - Dinamo
Dinamo - Sepsi
CFR Cluj - Dinamo
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News