Florin Manea a dat verdictul despre Florinel Coman: ”De ce nu dă nimeni atât?”

Florin Manea a dat verdictul despre Florinel Coman: ”De ce nu dă nimeni atât?” Superliga

Florinel Coman (25 de ani) are un sezon de excepție în tricoul celor de la FCSB.

Internaționalul român a fost una dintre piesele de bază ale echipei lui Gigi Becali și în a doua parte a sezonului precedent, când FCSB s-a bătut la titlu cu Farul Constanța.

Coman își continuă evoluțiile bune și se numără printre golgheterii liderului din Superliga României. Extrema stângă visează și la un transfer în străinătate, iar Gigi Becali i-a fixat deja prețul.

Dacă în urmă cu trei ani Becali visa să obțină sume-record în schimbul lui Florinel Coman, acum fotbalistul are o clauză de reziliere de cinci milioane de euro. Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, spune că prețul este unul mare pentru nivelul campionatului din România.

Florin Manea: ”De ce nu dă nimeni 5 milioane?”

„Este foarte bun fotbalist, mie îmi place Florinel, dar nu dă nimeni nici măcar 5 milioane pe el, are 5 milioane clauză. De ce nu dă? Să îți spun de ce, nu neapărat din cauza lui. Liga din România este foarte, foarte slabă, nivelul este foarte, foarte scăzut.

Îți dau argumente. aduci Rrahmani care unde a jucat? În Macedonia și dă la noi 6 goluri în 4 meciuri. Din România nu iei 15 niciodată, păi ia pe Florinel Coman. Care sunt fundașii centrali care joacă în Liga1. Revin la ce ai spus mai devreme, că Florinel Coman nu a făcut diferența internațional, a făcut numai în România.

România este foarte slabă, de aia face diferența Florinel Coman și când iese nu poate. Rrahmani face diferența în România, să îl vedem cu ăia în Italia dacă o facem, niciodată. Am făcut un pariu și cu Robert Niță, Doamne ferește, îl plac”, a spus Florin Manea, la Fanatik.ro.

Florinel Coman a evoluat în 23 de partide pentru cei de la FCSB, reușind să înscrie de zece ori, cifră la care se adaugă și nouă assist-uri, în campionat și preliminariile Conference League.

FCSB, lider detașat în Superliga României

FCSB a profitat de pasul greșit făcut de CFR Cluj, care a pierdut cu ultima clasată, FC Botoșani. Victoria vicecampioanei cu UTA Arad, scor 4-0, o duce la 11 puncte distanță de locul doi, după 22 de etape. 

În următoarea etapă, FCSB se va deplasa pe terenul celor de la Universitatea Craiova, ocupanta locului patru.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!