Pe parcusul celei de-a doua reprize, Cristian Chira, mijlocașul de 22 de ani al celor de la Oțelul Galați, a suferit o accidentare gravă în urma unei alunecări și a fost transportat pe targă la ambulanță. Reporterii prezenți în Giulești au mers lângă ambulanță în încercarea de a afla mai multe detalii despre accidentarea fotbalistului.
Florin Manea, fără milă la adresa impresarului scandalagiu: ”Bine i-au făcut că l-au suspendat, și așa nu înțelegea nimic!”
Partida dintre Rapid și Oțelul Galați, scor 0-0, a avut parte și de un moment regretabil.
Florin Manea: ”Foarte bine că l-au suspendat, și așa nu înțelegea nimic de la meciuri!”
Acolo au fost întâmpinați, însă, de o persoană despre care s-a crezut inițial că era un oficial al gălățenilor având în vedere că purta la gât o legitimație de oficial. Ulterior, s-a aflat că este vorba despre agentul fotbalistului, Rareș Pop. Impresarul a avut o ieșire nervoasă, i-a bruscat pe reporteri și i-a amenințat.
Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin și apropiat al clubului Rapid, a recunoscut că îl cunoaște pe Rareș Pop, agentul care a agresat mai mulți jurnaliști la partida din Giulești.
Agentul care a intermediat tranferul lui Drăgușin la Tottenham a spus despre impresarul scandalagiu că este doar ”tânăr fără minte”, care ”nu înțelege nimic de la meciuri”.
Întrebat despre faptul că Rareș Pop a primit o interdicție de un an la meciurile din Superliga României, Florin Manea a transmis că autoritățile au luat cea mai bună decizie în privința impresarului lui Cristian Chira.
”Am auzit, da, e un copil fără minte. Săracul, nu știu ce a vrut să facă acolo, am citit dimineață, scandal, s-a luat cu niște jurnaliști. Voia să apară și el în ziar. Îl știu, l-am întâlnit de câteva ori pe la meciuri. E un copil, un băiat tânăr care s-a făcut impresar. Foarte bine i-au făcut că l-au suspendat, și așa nu înțelegea nimic de la meciuri”, a spus Florin Manea la Fanatik.
Reacția Jandarmeriei după incidentele din meciul Rapid – Oțelul Galați
”Referință meci de fotbal FC Rapid București - ACS Suporter Club Oțelul Galați
Referitor la imaginile apărute în spațiul public, în care doi bărbați sunt implicați într-un conflict, precizăm faptul că jandarmii aflați la fața locului au observat incidentul și, ulterior, au luat măsuri pentru menținerea la o distanță de siguranță a celor implicați.
De asemenea, bărbatul care a inițiat conflictul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de un an.
Subliniem faptul că jandarmii nu vor tolera astfel de încălcări ale cadrului legal în vigoare și vor fi sancționate cu fermitate, ori de câte ori situația o impune.
Nu în ultimul rând, menționăm faptul că, în contextul acestei partide de fotbal, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.180 de lei, precum și 4 sancțiuni complementare de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de 6 luni sau un an”, a fost comunicatul Jandarmeriei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News