Marius Șumudică (53 de ani) ar fi tentat să-l aducă la Rapid pe fostul său atacant de la Gaziantep, Denis Drăguș (25 de ani), devenit între timp și finul său.
Internaționalul român nu s-a acomodat la Trabzonspor, formație care a plătit 1,7 milioane de euro pentru a-l transfera definitiv de la Standard Liege, iar în Turcia se vorbește tot mai mult despre un posibil transfer în iarnă.
Florin Prunea: ”Drăguș la Rapid? Imposibil”
Florin Prunea, fostul internațional, crede că o revenire a lui Drăguș în România este ”imposibilă”, din cauza salariului mare pe care turcii i-l oferă.
De altfel, chiar și Marius Șumudică i-a recomandat lui Drăguș să-și continue cariera în străinătate, cu mențiune că, dacă ar vrea să revină în Superligă, ușa este deschisă pentru un transfer la Rapid.
„Eu cred că este imposibil, pentru că Trabzonspor a făcut un efort financiar și l-a cumpărat, plus salariul jucătorului. Eu nu cred că un jucător care câștigă, cred eu, pe undeva la un milion, să vină la un salariu, în România, pe care o echipă nu poate să i-l ofere. Măcar la nivelul la care este”, a spus Florin Prunea, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
Denis Drăguș rămâne la Trabzonspor, anunță Şenol Güneş
Deși s-a vorbit despre o posibilă plecare la Rapid, situația pare că s-a schimbat în ultimele zile, iar Denis Drăguș va rămâne la Trabzonspor, conform unui anunț făcut de tehnician.
"Drăguș nu are nicio intenție de a pleca, însă își dorește să joace. A avut niște probleme, dar acum s-au rezolvat. Nu are nicio nemulțumire în legătură cu poziția în care este folosit", a declarat Şenol Güneş, potrivit presei din Turcia.