Florin Prunea, atac frontal la adresa conducerii lui Dinamo: "Băiatul ăsta, Ovidiu Burcă, face tot la club!"
Dinamo Bucureşti şi Poli Iaşi au terminat la egalitate, scor 0-0, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.
Dinamo a ajuns la opt etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi cinci eşecuri, cu un singur gol marcat în ultimele şapte meciuri. Poli Iaşi e neînvinsă de trei meciuri, având o victorie şi două egaluri.
După meci, Andrei Nicolescu a vorbit despre situația de la echipă, explicând că Ovidiu Burcă are susținerea totală și că va exista o analiză a ceea ce se întâmplă, pentru a lua deciziile potrivite.
Reacția lui Florin Prunea despre conducerea din Ștefan cel Mare
Fostul internațional român este de părere că echipa dinamovistă are mari probleme de la nivelul conducerii, considerând că tehnicianul "câinilor roșii" este cel care se ocupă de toate.
"Dacă nu te pricepi la fotbal, măcar adu-ți niște oameni care știu. Și aici să nu se înțeleagă că mă autopropun, eu, Florin Prunea! Dar mie îmi lasă impresia că și clubul este foarte slab. Nu cred că la antrenor este problema, cred că problema este la dânșii, la conducere.
Mie îmi lasă impresia că băiatul ăsta, Ovidiu Burcă, face tot la club. De la meniu până la hoteluri... cel puțin așa îmi lasă impresia și nu cred că mă înșel. Adu-ți niște oameni care să fie lângă el. Nu poate să le facă pe toate", a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Andrei Nicolescu, după Dinamo - Poli Iași 0-0 (27/10/2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News