Formația dirijată de Marius Șumudică se situează pe locul 8 în clasamentul SuperLigii României cu 25 de puncte obținute după 19 etape desfășurate în sezonul regulat.
Pentru Rapid urmează meciul cu Gloria Buzău de luni, de la ora 20:00. Confruntarea dintre cele două clubui va putea fi urmărită și în format LIVE TEXT pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Florin Prunea pune la colț trei jucători de la Rapid: ”El e în paradis, nu mai joacă, gata!”
Florin Prunea, fost internațional român, nu i-a menajat pe Aaron Boupendza, Clinton N'jie și Timor Jambor, despre care a spus că sunt plătiți cu prea mulți bani și emit prea puține evoluții bune.
”Boupendza, cam subțire în ultimele etape. Ca să dai în România 500.000 de euro unui jucător e enorm de mult. Îi dau atâția bani dacă mă duce în Champions League. Ți se pare că Jambor merită un milion de euro? Pentru mine, Boupendza, la banii pe care îi ia...
Nu mai spun de N'Jie, că e în paradis, nu mai joacă, e gata. Zic că e paradis că s-a accidentat.
Să fiu pe locul 8 și să dau două salarii de 30.000 de euro pe lună? Dădeam vreodată un milion de euro pe Jambor? Ce a oferit el de banii ăia? Ce facem? Stai să vedem și cu Boupendza, mai vorbim”, a spus Prunea, potrivit digisport.