Florin Răducioiu, primele declarații ca team manager al lui Dinamo! Care este ”cheia” pentru salvarea de la retrogradare

Florin Răducioiu, primele declarații ca team manager al lui Dinamo! Care este ”cheia” pentru salvarea de la retrogradare Superliga

Florin Răducioiu (51 de ani) a fost prezentat în funcția de team manager al lui Dinamo, unde ar urma să colaboreze cu antrenorul Flavius Stoican pentru salvarea clubului de la retrogradare.

Încărcat cu energie pozitivă, Răducioiu a susținut prima conferință de presă în calitate de oficial al lui Dinamo. Fostul mare atacant al naționalei știe de ce are nevoie clubul pentru a-și îndeplini obiectivul.

„Este vorba despre prezent, prezentul nu este prea frumos. Sunt aici, m-am reîntors după atâția ani la Dinamo, sunt bucuros, o să încerc să-l ajut pe Flavius.

Timpul ne presează foarte mult, avem nevoie de rezultatul, cred că rezultatele se pot obține prin această stare de spirit. Sunt convins că el va reuși, va motiva echipa, va face să-și regăsească acea stare de spirit. 

Avem nevoie de a câștiga meciuri cu orice preț, vom face tot posibilul să salvăm această echipă din această situație. O să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-l ajuta pe Mister. Este foarte important, după părerea mea, acest început. Cam astea sunt gândurile mele în momentul de față”, a spus Florin Răducioiu.

Dinamo are doar 12 puncte în Liga 1 și este la un singur punct în fața ”lanternei roșii”, Academica Clinceni. FCU Craiova este la șapte puncte în fața ”roș-albilor”.

În ianuarie, Flavius Stoican va debuta în noul ”mandat” pe banca lui Dinamo în deplasare, cu FC Argeș.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!