GALERIE FOTO Florin Tănase și-a îndulcit discursul! Ce spune acum despre ministrul Dîncu și unde ar dori să se joace FCSB - CFR
FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Ligii 1.
La finalul partidei, Florin Tănase a reiterat că și-ar dori ca „finala” cu CFR Cluj, programată în ultima etapă a sezonului, să se dispute pe stadionul din Ghencea.
„Un meci dificil. Ne așteptam la asta. Știam că o să jucăm împotriva unei echipe bune, care joacă. Stadionul plin, suporterii i-au împins de la spate. Suntem fericiți că am obținut victoria.
(n.r. - FCSB a marcat pe final de meci) Păi și ce să facem, să termină meciul mai devreme?
Suntem obligați să câștigăm fiecare meci, poate dacă arbitrul dădea penalty la CFR cu Viitorul... jucam și noi mai relaxați, dar așa va trebui să jucăm ultimele două partide cu sabia deasupra capului.
(n.r. - Dacă crede că Universitatea o poate încurca pe CFR) Depinde cât de solicitant va fi pentru ei meciul din Cupă, dar dacă vor juca așa, au șanse să îi încurce pe cei de la CFR.
(n.r. - O primă repriză mai slabă) Patinam, de aia nu am reușit să accelerăm. Ei au jucat prima repriză cum au jucat și la București, au așteptat să atacăm noi.
Nu știu unde vom juca cu Voluntari, dar eu aș vrea ca meciul cu CFR să se dispute pe stadionul din Ghencea.
Din ce am mai urmărit și eu la televizor, că mai urmăresc emisiunile de când cu războiul ăsta (n.r. - din Ucraina), mi se pare că domnul Dîncu este un om bun și cred că până la urmă ne va lăsa să jucăm acolo”, a spus Florin Tănase la finalul meciului cu Universitatea Craiova, scor 0-1.
FCSB a ajuns şi la cinci victorii consecutive, toate fără gol primit.
În urma rezultatului înregistrat duminică seară, Universitatea Craiova va termina pe locul al treilea în acest sezon, în timp ce FCSB şi CFR Cluj rămân în luptă pentru titlu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News