Florinel Coman, reacție de neînțeles. A fost eliminat în finalul meciului cu UTA
UTA - FCSB, meci din etapa a șaptea a Superligii, s-a jucat luni seara, la Arad. S-a terminat 2-1 pentru echipa lui Rednic.
Echipa lui Elias Charalambous a terminat meciul cu UTA în dublă inferioritate numerică. După ce Alexandru Patea a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene spre finalul primul act, FCSB a rămas în ultimele cinci minute ale partidei cu trupa lui Mircea Rednic și fără Florinel Coman.
Coman, gest de neînțeles
La scorul de 2-1 pentru UTA, Florinel Coman a urmărit o minge care se îndrepta spre poarta lui Florin Iacob. Coman nu mai avea nicio șansă să ajungă la balon, Markov s-a interpus între jucătorul de la FCSB și Iacob, iar Coman l-a lovit în spate pe stoperul arădenilor.
Cum Coman mai avea un cartonaș galben, centralul George Găman i l-a arătat pe al doilea și, în consecință, l-a eliminat pe liderul din teren al formației lui Elias Charalambous.
Cu câteva minute înainte de eliminarea lui Coman, Vlad Chiricheș s-a accidentat și a fost înlocuit cu sud-africanul Ngezana, care a debutat pentru formația patronată de Gigi Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News