Florinel Coman, scos înainte de pauză în FCSB - FC Voluntari! Ce a urmat imediat după înlocuire
Meciul dintre FCSB și FC Voluntari poate fi urmărit în format LIVE TEXT AICI.
Cele două echipe s-au înfruntat în a 13-a etapă din sezonul regulat al Superligii României, pe Arena Națională din Capitală. Ultima confruntare dintre FCSB și FC Voluntari s-a încheiat 2-1 în favoarea grupării roș-albastre stagiunea trecută.
Florinel Coman, scos înainte de pauză în FCSB - FC Voluntari
Titularizat de Elias Charalambous pentru meciul cu FC Voluntari, Florinel Coman, unul dintre cei mai eficienți jucători ai celor de la FCSB, a ieșit de pe teren înainte de pauză.
În minutul 40, Coman a fost înlocuit cu Octavian Popescu, iar echipa medicală a vicecampioanei l-a însoțit în drumul său spre vestiare. Cel mai probabil, ar fi vorba despre o problemă medicală.
”Acum că a ieșit Coman, să vedem cum se vor descurca...”, s-a limitat să spună Ilie Dumitrescu, la pauza meciului, la Digi Sport.
FCSB ocupă primul loc, cu 29 de puncte (golaveraj 25-11), în timp ce gruparea condusă de Ilie Poenaru și Marin Dună se situează pe locul 13, cu 12 puncte (golveraj 15-23).
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 18 ori în principala competiţie internă, de nouă ori au câştigat bucureştenii, de trei ori s-au impus ilfovenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News