După partida cu Unirea Ungheni, Rednic a catalogat prestația jucătorilor săi drept "rușinoasă", arătându-se foarte dezamăgit de anumiți jucători care au primit șansa de a juca în Cupa României, însă nu au demonstrat că merită să rămână la UTA.

Mircea Rednic, discurs dur la adresa lui Alexandru Cîmpanu

Sâmbătă, la conferința de presă premergătoare jocului cu Unirea Slobozia (duminică, 13:30), Mircea Rednic a discutat și un caz concret, cel al lui Alexandru Cîmpanu (24 de ani), mijlocașul împrumutat de la Universitatea Craiova.

Rednic a lăsat de înțeles că a fost printre ultimele șase pe care i le-a oferit fostului decar de la naționala U21 a României, dacă nu chiar ultima. Întrebat dacă există varianta ca Alexandru Cîmpanu să plece de la UTA, tehnicianul a răspuns: "Treaba lui ce poate să facă"

"Câmpanu? D-aia nici nu e în lot. Nu o să fie în lot. A avut șanse totdeauna, nu poate să spună că nu a avut. Trebuie să și demonstreze! Plus că e un jucător sub formă de împrumut.

Treaba lui ce poate să facă. Din moment ce nu mi-a dat siguranță că pot să mă bazez... nu e posibil. În apărarea de la Ungheni erau numai 'underi'. Nici tu, nici Ghezali, nici Costache. N-ai putut să îi driblezi o dată pe ăia, n-ai putut să faci diferența. Și atunci ce pretenții avem? Pretenții avem, dar trebuie să și arătăm în teren. Eu atât le cer: mulți vorbesc în autocar, în vestiar, dar nu, mie îmi vorbești pe teren", a spus Mircea Rednic.

Cîmpanu, doar două goluri la UTA

Cîmpanu se anunța un mare talent al fotbalului românesc în perioada în care juca pentru FC Botoșani. Universitatea Craiova l-a cumpărat în 2020 pentru 500.000 de euro, însă randamentul său nu a fost cel așteptat: 12 goluri și 7 pase decisive în 119 partide.

Fotbalistul care a primit de la Adrian Mutu tricoul cu numărul 10 la naționala U21 a fost împrumutat și la U Cluj, timp de câteva luni (septembrie 2023 - ianuarie 2024). A revenit la Craiova, iar în iunie a fost cedat pentru un sezon la UTA.

Cîmpanu a marcat două goluri în 14 meciuri pentru UTA. La ultimele trei jocuri din campionat nu a fost utilizat deloc.