Problemele accidentarilor de la FCSB, analizate de un fost oficial: "Cand sunt multe accidentari nu mai este vorba de ghinion!"
Inainte de meciul cu Gaz Metan Medias a aparut o serie de accidentari in lotul FCSB-ului.
Fostul director sportiv al echipei patronate de Gigi Becali, Narcis Raducan, a explicat de ce la echipa sunt asa multi accidentati, imediat dupa ce sezonul a fost reluat.
El sustine ca nu este vorba de ghinion, ci ca in aceasta problema sunt implicati mai multi factori.
"Sunt multi factori atunci cand pui un diagnostic pe aceasta situatie. Mai ales ca sunt cam aceiasi oameni. Mi-e foarte greu. E simplu sa zic ca nu-i bun doctorul, preparatorul, ca Vintila a uitat meseria. Nu, e o munca in echipa ceea ce tine de gestionarea medicala a jucatorilor si strategia de antrenament. Adica din viata echipei. In conditiile astea orice segment care nu e conectat asa cu trebuie da raturi. Aici se adauga sigur si pandemia. Intr-adevar, la FCSB sunt probleme, dar sunt si in alte parti. E adevarat ca la FCSB sunt mai pronuntate. Echipa fiind si mai mediatizata ies in evidenta", a declarat Narcis Raducan pentru GazetaPro
De asemenea, Raducan a povestit cum ar rezolva el o astfel de problema cu care se confrunta FCSB.
"Ce am facut eu acolo fac cam la orice echipa la care am prerogativele de a gestiona partea asta, extra-fotbalistica. Ma repet, e o munca in echipa, in care trebuie conectate toate departamentele: sportiv si medical. In aceste conditii e mai usor de gestionat o problema. De exemplu: apare o problema usoara, doctorul atentioneaza antrenorul, antrenorul discuta cu staff-ul tehnic, ii face jucatorului respectiv un program separat. Cred ca lucrurile astea s-au facut pentru ca exista deja o experienta. Sunt probleme care s-au intamplat si acum cateva luni, atunci s-au rezolvat. Tind sa cred ca problemele astea au venit si pe fondul pandemiei. Nu stiu daca e ghinion. Pentru ca ghinionul nu este cand sunt foarte multi. Ghinionul e cand sunt unul sau doi, cand isi rupe cineva piciorul. Atunci e ghinion! Cand sunt multe accidentari e ceva mai profund. Nu e simplu sa dai un verdict din exterior. Niciodata nu se aseamana o problema cu alta", a spus fostul director sportiv de la FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News